Un tânăr în vârstă de 17 ani riscă dosar penal, fiind identificat ca autor al distrugerii oglinzilor unui autoturism din municipiul Suceava. Luni, după ce au adunat urmele papilare rămase la fața locului, specialiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava, au stabilit că Bogdan L., localnic, este cel care a spart oglinzile unei mașini de pe strada Grigore Ureche, din municipiul reședință de județ. Acest caz este doar unul din șirul evenimentelor de acest fel, în urmă cu câteva săptămâni, alte trei mașini de pe aceeași stradă fiind lăsate fără oglinzi, tot de un puști de aceeași vârstă. Cel mai adesea, aceste acte de violență sunt săvârșite târziu în noapte, când puștii, pe drumul de întoarcere de la discotecă, de obicei sub influența băuturilor alcoolice, se iau la „trântă” cu mașinile care le ies în cale.





