La Dumbrăveni

Puști de 17 ani, bătut în centrul comunei Dumbrăveni de patru localnici

Un minor în vârstă de 17 ani a încasat o bătaie de la patru indivizi, corecția fizică fiindu-i aplicată în stația de autobuz din centrul comunei Dumbrăveni. S-a întâmplat sâmbătă noapte, în jurul orei 23.00. Conform anchetei poliției, minorul de 17 ani, care figurează cu domiciliul în Ipotești, se afla în stație, iar la un moment dat lângă el a oprit o mașină, din care au coborât mai mulți indivizi, care au tăbărât pe el, lovindu-l în zona feței.
Minorul de 17 ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la Urgențele Spitalului Județean, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial, fără ca leziunile să pună probleme deosebite. Inițial, victima a declarat poliției că unul dintre agresori i-a luat din buzunar 300 de lei și telefonul mobil, de asemenea fiindu-i furat și rucsacul în care avea mai multe bunuri.
Polițiștii i-au identificat pe cei patru agresori, în persoana lui Constantin I., în vârstă de 21 de ani, Dorin F., de 18 ani, Dumitrel G., de 19 ani, și Andrei G., în vârstă de 21 de ani, toți localnici din Dumbrăveni. Furtul însă nu s-a confirmat, de altfel ulterior victima schimbându-și declarația și recunoscând că a fost doar agresată, nu și tâlhărită.
Audiați de polițiști, cei patru tineri au declarat că au acționat din răzbunare, pentru un conflict mai vechi cu un frate mai mare ale minorului de 17 ani.

Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar