Un bărbat din județul Constanța, aciuat în comuna suceveană Râșca, a fost condamnat pentru comiterea a trei infracțiuni, cea mai gravă dintre ele fiind tentativa de omor.
Inculpatul este arestat preventiv din luna iunie a anului trecut, când a comis o agresiune cu cuțitul și un scandal monstru.
Pe 7 iunie 2025, Poliția a fost alertată cu privire la o agresiune comisă cu un cuțit artizanal de pe terasa unui magazin din comuna Râșca.
Un localnic din Râșca, în vârstă de 50 de ani, a avut un conflict cu un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, ambii fiind băuți.
Bărbatul mai tânăr avea asupra sa un cuțit artizanal, cu care l-a lovit pe localnic.
Cum era prea beat, agresorul a spus că nu își amintește prea multe. Nici victima nu a putut relata prea multe, tot din cauza alcoolului.
Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate, dar după mai puțin de o zi de spitalizare a plecat acasă.
Pe terasa respectivă erau și camere de supraveghere, iar imaginile au arătat că atacatorul a lovit într-o zonă vitală a corpului, ceea ce putea duce la deces.
Inculpatul, Petru Narcis Bârsan, a fost condamnat pentru tentativă de omor, portul de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, pedeapsa rezultantă stabilită de judecători fiind de 3 ani și 6 luni de închisoare, din care se scad cele mai bine de șapte luni deja executate, în arest preventiv.
Magistrații Tribunalului Suceava au mai dispus menținerea arestului preventiv, până când sentința va deveni definitivă.






