Puritatea și dragostea – principiile de la temelia unei familii

„Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți…” (Fac. 1, 27-28). Apoi, Eva este creată din coasta lui Adam (Fac. 2, 21-22) din cauza faptului că pentru acesta nu se găsise „ajutor pe potriva lui” (v. 20). Cuvintele lui Adam: „iată acesta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (v. 23-24), însumează întreaga taină a creării omului, cuprinzând, de asemenea, referiri la învățătura biblică cu privire la căsătorie și familie.
Astfel că, Dumnezeu nu numai ca să-l ajute pe Adam a făcut-o pe Eva, ci și pentru ca să-l ferească de singurătate, căci numai pentru că se completează reciproc formează ei omul deplin și astfel sunt destinați vieții de comuniune.
Scopurile căsătoriei sunt nașterea de prunci și iubirea și într-ajutorarea reciprocă a soților, cât și potolirea poftelor vinovate. Raporturile dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei se întemeiază pe iubire. Numai iubirea reciprocă face posibilă înțelegerea deplină a locului și rolului fiecăruia dintre cei doi soți. Această egalitate vine, totuși, cu drepturi și responsabilități proprii, care se intersectează cu drepturile și responsabilitățile celuilalt: dreptul la iubire din partea celuilalt (I Cor. 7,3; Ef. 5, 25, 28, 33), responsabilitatea soțului de a purta de grijă soției sale ca de însuși trupul său, jertfindu-se pentru ea după măsura jertfei lui Hristos pentru Biserică (Ef. 5, 25-28), responsabilitatea soției de a se supune soțului ei așa cum Biserica se supune lui Hristos (Ef. 5, 24; Col. 3, 18).
La temelia unei familii trebuie să stea păstrarea purității și a dragostei, principii capitale ale viețuirii după voia lui Dumnezeu. De aceea, atenția Părinților Apostolici se îndreaptă și în direcția feririi membrilor familiilor creștine de păcatele cele mai grele care stau la baza distrugerii unității și indisolubilității căsătoriei: „invidia, desfrânarea, adulterul, stricarea copiilor, păcatul gomoriei sau uciderea pruncilor”.
Prin cununie, Biserica leagă în chip tainic și sfânt cele două destine într-o singură ființă conjugală unită printr-un har particular, în vederea unei slujiri ecleziale. Reprezintă o revenire la starea harică din Paradis.
În creștinism familia devine casă, transformându-se astfel „într-un loc de rugăciune, într-o biserică.” (Pr. Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Coasta Măgurii, Doxologia.ro)