Pupături dezlănțuite pe bucile lui Adrian Năstase

Am în față pagina electorală pro-Năstase, care apărea inclusă prin ziarele din precedenta campanie electorală pentru alegerile generale. Oameni serioși apar fotografiați pe rând, pentru a-și uni apoi glasurile, mai subțiri sau mai dogite, într-un text care îl elogiază fără rușine pe Adrian.
Personalități una și una: profi universitari, întreprinzători plini de mangoți… Cimentați unul de altul într-o simțire penibilă, ei prind în mâini bucușoarele lui Năstase și le iau la pupat până li se uscă de tot gura. Undeva, pe centru-stânga, se află și o tarabă rezervată artiștilor: pictori, actori, sculptori, scriitori… De ce nu și-or fi văzând măcar ăștia de muzele lor, nu știu…
”Noi votăm Adrian Năstase pentru Președinte!” scriau ei, de parcă opțiunea lor ar fi fost un lucru mult prea mare pentru a rămâne secret, cum garantează constituția. Ce mă interesează pe mine cu cine votează poetul nu-știu-care? Puah! Ce exhibiționism, să-ți folosești limba în piața publică!
Uite-așa, băgându-se în oala politicii, strică unii imaginea breslei artistice. O ceată de bețivani și de lingușitori!- își zice opinia publică. Și-n linii mari, are dreptate.
Dar nu toți mânuitorii de condei sunt o apă și-un pământ. De pildă, Alex. Ștefănescu, redactorul-șef al revistei „România literară”, scria în 1994 despre Adrian Năstase că e „un personaj mediocru, care ar putea fi președintele unei asociații de locatari sau directorul unui hotel, în niciun caz un protagonist al vieții politice din România.”
Alex. Ștefănescu mai intuia ironic și cu ce va rămâne în atenția posterității Adrian Năstase: „Cu faptul că s-a bătut pentru amenajarea unui teren de tenis destinat parlamentarilor. Aceasta este marea sa realizare.”
Admirabil, cât de bine a intuit Alex. Ștefănescu locul unde istoria l-a așezat, zece ani mai târziu, pe Adrian Năstase! Nu trebuie să fii profet pentru asta; trebuie doar să te uiți cu atenție la om și să-ți dai seama câte parale face.