Unul dintre momentele cele mai importante din viața noastră este cel în care primim un nume, dat fiind faptul că numele pe care îl primim oficial în certificatul de naștere și care devine un nume creștin prin Taina Sfântului Botez ne va reprezenta între oameni și înaintea lui Dumnezeu.
De regulă, alegerea numelui îi preocupă pe părinți înainte de nașterea pruncului, deși există anumite tradiții care opresc de la chemarea pe nume a noului născut până la primirea Tainei Sfântului Botez. Uneori, tradițiile preiau informal exigențele canoanelor Bisericii noastre și excedează cadrul liturgic al ei. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne arată că numele stă în strânsă legătură cu momentul nașterii, și nu numai atât, ci el descoperă voința genitorilor de a integra pe cel născut în planul voinței lui Dumnezeu. Eva, spre exemplu, „zămislind, a născut pe Cain și a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”” (Fac. 4, 1, vezi și Fac. 29, 32; 30, 6; 41, 51; I Regi 1, 20).
În tradiția iudaică, punerea numelui avea loc la templu, în a opta zi după naștere, rânduială pe care și Mântuitorul a împlinit-o primind numele Iisus, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”, tradiție pe care a preluat-o și Biserica Ortodoxă, astfel încât punerea numelui se săvârșește și astăzi tot în ziua a opta după naștere, înainte de botezul pruncului.
Punerea numelui nou-născutului este, prin urmare, nu numai o convenție parentală, ci are în principal un caracter sacru. Acest caracter sacru constă în faptul că numele persoanei umane cuprinde și totodată revelează dimensiunea ontologică a persoanei. Numele nu doar identifică un individ într-o mulțime de indivizi, ci revelează adâncul persoanei, infinitele ei trăiri și manifestări în raport cu Dumnezeu și cu oamenii. De aceea, fiecare nume are o rezonanță în conștiința noastră, potrivit acelor persoane pe care
le-am cunoscut cu acel nume. A pune un nume fictiv copiilor noștri, nume ale unor personaje cinematografice sau nume cu „impact de stradă” este un lucru tot atât de grav ca și acela de a nu le recunoaște calitatea de a fi persoane, de a fi „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (cf. Fac. 1, 26). Numele persoanei umane trebuie să împrumute perspectiva manifestării unice și creative a duhului în trup, altfel, omul este redus la ceea ce se vede. În acest sens se înscrie îndemnul Bisericii noastre de a pune copiilor la Botez nume ale Sfinților ortodocși, pentru a le deschide perspectiva comuniunii cu sfinții al căror nume poartă. Mai mult decât atât, alegerea numelui copilului arată cel mai bine proiecția părinților, la nivel intențional, asupra viitorului copiilor lor.
Așadar, este firesc să lăsăm copiilor nu numai un nume, ci și un „bun nume” și aceasta nu se limitează și nu încetează la momentul alegerii numelui, ci continuă cu educația și aportul formativ al părinților. Nu suntem numai reprezentați onomastic de un nume între ceilalți oameni, ci suntem și chemați să facem vii aceste nume pe care le purtăm, după cuvintele Mântuitorului: „Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc. 10, 20).
(pr. lect. dr. Adrian IVAN, sursa: www.ziarulumina.ro)
