Punctul pe i

Președintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, „se dă” la fotbal: într-un articol-bilanț, analizează lucid starea „sportului rege” pe tărâm mioritic. „Încă unul!” – s-ar putea zice – doar la noi toată lumea se pricepe la fotbal și la agricultură” (mai nou, și la politică). De ce se amestecă un viețuitor al turnului de fildeș într-o chestiune atât de lumească și de rău mirositoare? Nu-i o întrebare legitimă. Am jucat fotbal cu Nicolae Manolescu – adevărat, miuțe, la mare, dar se vedea de la o poștă că „știe cu mingea”, are exercițiu, precum și datele fizice care să-l legitimeze ca „știutor practicant” într-o turmă de amatori dispuși a-și aminti de fotbal o dată pe an, în concediu.
Fostul candidat la președinția României și Ambasador la UNESCO și-a exersat condeiul, în tinerețe, și-n gazetăria sportivă, urmărește din totdeauna cu atenție lumea fotbalului, așa că nici pe departe nu-i un neavenit pe tărâmul disputelor iscate de un Campionat european nenorocit (pentru români) și incitant chiar prin concluzia fatalistă ce ne-a fost pas cu pas indusă: „ăștia suntem, nu se putea mai mult”. Scuză și atitudine inacceptabile: de ce alții, mai mici și mai amărâți, pot? Doar (citez) „Chipciu și compania sunt, totuși, mai buni decât Sigurdson și compania”! Păi, nu? Cele opt principale motive ale stării nenorocite în care se complace fotbalul nostru sunt analizate „la sânge” de un autor care, nefiind amestecat în viermuiala toxică din subteranele federale, își poate îngădui să fie tranșant.
Prima constatare: „Noi am jucat altceva decât majoritatea țărilor participante.” „Altceva” nu spune prea multe, drept pentru care Manolescu detaliază: „înainte de toate, lipsă de motivare în joc: gândiți-vă la Islanda, la Țara Galilor sau la Ungaria (n.n.: poate și la Albania), echipe modeste în definitiv, și la cerbicia cu care și-au înfruntat adversarii incomparabil superiori. Deși era clar că nu pot câștiga decât respect”. Rezon! Mai departe: „Cei mai talentați fotbaliști români joacă la echipe de ligi secunde, sau din Asia, când nu stau un sezon întreg pe bancă (…) ce le poți pretinde când dau ochii cu mari maeștri?” Adevărat, s-a dus vremea când Hagi, Boloni, Gică Popescu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu evoluau cu strălucire la mari echipe europene. Dar de ce s-a dus? Doar n-a secat dintr-o dată matca talentului românilor! Manolescu detaliază: „pregătirea fizică a fost cuiul lui Pepelea (…) nici o altă echipă n-a avut atâtea probleme medicale sau de condiție fizică precum a noastră. Asta, deși Ronaldo sau Bale au jucat mai multe meciuri în sezonul încheiat decât tot lotul României”. Apoi: „Îmi puteți indica un antrenor mai depășit de stadiul fotbalului actual decât Iordănescu?”, cel care „obișnuia să se sfătuiască de când îl știm cu un sfânt călugăr, ceea ce pe vremea lui Ștefan cel Mare avea oarecare sens, dar nu în secolul XXI!” Ar conta, desigur, și nivelul submediocru al Campionatului intern: „el nu furnizează Naționalei decât incertitudini și stări de spirit proaste”. Apoi, nu vine mai nimeni din urmă, n-avem juniori de marcă, n-avem „produsele școlilor de fotbal din urmă cu decenii”.
Penultima acuză: „Un rol în dezastrul anunțat l-au jucat patronii de cluburi și Federația (…) FRF, care era o afacere rentabilă pe vremea lui Mircea Sandu (n.n: din plin pentru președinte și acoliții lui!), dar una care funcționa sub raport fotbalistic (…), a devenit absolut nefuncțională. Ca și LPF. O fi fost Dragomir uns cu toate unsorile, dar se pricepea la fotbal!” În fine, este luată în colimator și presa „de specialitate”, care „se uită în gura știrbă logic și lexical a unuia ca Becali” și-i „preocupată mai mult de culisele fotbalului decât de jocul pe teren, de viața amoroasă a jucătorilor, decât de știința lor de a da cu piciorul în minge (…). Cu educatori ca Șumudică (…) nu este cazul să ne facem iluzii cu privire la viitorul fotbalului și al Naționalei”. În ceea ce-l privește pe noul selecționer: „Eu cred în Daum. Nu neapărat fiindcă-i neamț. Iohannis m-a lecuit de germanofilie. Dar mi-a plăcut felul cum vede lucrurile și seriozitatea cu care s-a pus pe treabă. Să dea Dumnezeu ca fotbalul românesc să-și fi descoperit un Carol I!”
Din păcate, noul veac am apucat să-l începem pe dos. Cu Carol al II-lea adică.