– Bilanțul celor câteva zile de caniculă din județ cuprinde morți, leșinați în stradă și zeci de persoane care au cerut ajutorul cadrelor medicale
– Pentru sprijinirea populației au fost organizate 14 puncte de prim ajutor, cele mai multe în municipiul Suceava
Temperaturile foarte ridicate, înregistrate în ultimele trei zile, au făcut ca punctele de prim ajutor să fie extrem de solicitate de sucevenii cărora li s-a făcut rău pe stradă. Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava, în colaborare cu autoritățile locale, au organizat, în județ, 14 puncte de prim ajutor, în conformitate cu normele impuse de Ministerul Sănătății. Aceste puncte funcționează în 8 orașe și municipii din județul Suceava, în spații ventilate și utilate pentru intervenții în caz de urgență.
În municipiul Suceava, autoritățile locale au organizat cinci puncte de prim ajutor, în zone aglomerate ale municipiului: holul Casei Culturii, Piața Centrală (Piața Mare), Piața Agro-alimentară Burdujeni, Bazar și în incinta supermarket-ului Metro. Au mai fost organizate două puncte de prim ajutor în orașul Gura Humorului, în sediul Primăriei și la Muzeul Obiceiurilor Populare, și în municipiul Fălticeni, în incinta gării și în Piața Nada Florilor, și câte un punct în municipiile Rădăuți, la parterul Bibliotecii Centrale, Câmpulung Moldovenesc, în holul Casei de Cultură, Vatra Dornei, în Muzeul de Etnografie și Folclor, precum și în orașele Siret, la Spitalul Orășenesc, și Solca, în incinta unui cabinet școlar.
„Am verificat personal modul în care funcționează cele patru puncte amenajate inițial în municipiul Suceava, ulterior numărul acestora fiind suplimentat la cinci. Aceste puncte sunt dotate cu medicamentele necesare intervențiilor în caz de urgență, cu paturi pentru consultații, asigurate de ASP, iar personalul medical a fost bine instruit pentru a putea oferi serviciile de prim ajutor. În aceste puncte există apă minerală sau plată, asigurată de Primăria Suceava. Punctele de prim ajutor sunt semnalizate corespunzător, iar celor care solicită servicii medicale li se distribuie materiale informative cu privire la măsurile de combatere a efectelor caniculei”, a declarat directorul ASP Suceava, dr. Odette Nicolae.
– 29 de persoane leșinate și un deces reprezintă bilanțul sumbru a patru zile de caniculă în județul Suceava
Conform datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, în județul Suceava, din cauza caniculei, 22 de persoane au căzut în stradă, având nevoie de îngrijiri medicale. În cazul uneia dintre aceste victime, medicii au fost nevoiți să constate decesul. Este vorba despre o femeie de 74 de ani, din cartierul sucevean Ițcani, care, în dimineața zilei de marți, a căzut pe trotuarul din fața Școlii nr.7, răpusă de caniculă. Potrivit medicilor, femeia a suferit un atac vascular cerebral, pe fondul temperaturilor ridicate din ultima perioadă, persoana în cauză fiind în evidența medicilor cu afecțiuni neorologice cardiovasculare.
Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Daniel Martiniuc, a declarat că luni, 16 iulie, la numărul 112, au fost înregistrate 118 solicitări, dintre care 6 pentru victime ale caniculei. Marți, 17 iulie, numărul solicitărilor pentru medicii de la Ambulanță a crescut la 146, dar numai 6 au fost pentru afecțiuni agravate de temperaturile ridicate. În 18 iulie, au fost înregistrate 113 apeluri, 11 fiind cauzate de caniculă. Miercuri, cele mai multe victime s-au înregistrat la Suceava, unde 7 persoane au solicitat serviciile Ambulanței. La Câmpulung Moldovenesc, doi turiști care s-au hazardat să urce muntele au leșinat la întoarcerea în oraș, iar la Gura Humorului o persoană a căzut din cauza expunerii prelungite la soare.
Ieri, în intervalul orar 0.00-15.00, Serviciul Județean de Ambulanță a înregistrat, numai în municipiul Suceava, 29 de apeluri. Serviciul de Ambulanță a intervenit în cinci cazuri de persoane căzute în stradă, în municipiul Suceava. Este vorba despre un bărbat necunoscut din cartierul Ițcani, transportat la Urgențele Spitalului Județean cu intoxicație alcoolică și stare generală alterată, despre un bărbat de 66 de ani, din Bălăceana, diagnosticat cu ischemie cerebrală tranzitorie, transportat de asemenea la Urgențe, în stare gravă. Tot la Suceava, un bărbat de 50 de ani, din Burdujeni Sat, s-a prăbușit în stradă, căzătura cauzându-i traumatism cranio-cerebral, starea gravă impunând transportarea pacientului la Spitalul de Neurochirurgie Iași. La Unitatea de Primire a Urgențelor au ajuns și un bărbat din Adâncata, cu crize epileptice, și o femeie de 68 de ani, cu afecțiuni cardiace. Trei persoane din Gura Humorului, Fălticeni și Rădăuți au ajuns la spitalele din localitățile amintite cu stare de rău din cauza căldurii.
– Termometrele au indicat și ieri 34 de grade Celsius la umbră și 40 de grade la soare
Conform datelor furnizate de Stația de Meteorologie Suceava, temperaturile au evoluat ieri de la 22 de grade Celsius, la ora 8.30, la 34 de grade, la ora 16.30, fiind vorba de măsurători făcute standard, la umbră, în aer liber. În municipiul Suceava, asfaltul a luat parcă foc din cauza soarelui puternic ce a ars cu putere toată ziua. Termometrele electronice amplasate pe străzile municipiului au indicat, pentru a doua zi consecutiv, temperatura de 39 de grade Celsius, la nivelul asfaltului aceasta depășind nivelul de 50 de grade Celsius. Datorită umidității scăzute din aer, indicele de confort termic, spun specialiștii, nu a depășit pragul critic de 80 de unități.
Adina TUDOSE adina@monitorulsv.ro
Sfaturi pentru a învinge canicula
În această perioadă cu temperaturi ridicate este necesar consultul medical în vederea protejării sănătății. Persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, trebuie să evite deplasările în spații libere sau locuri aglomerate, în intervalul orar 11.00-17.00. În cazul expunerii la soare, este obligatorie folosirea unor mijloace de protecție: pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale (in, cânepă, bumbac) și în culori deschise. Persoanele care vor să facă plajă trebuie să folosească o cremă cu factor de protecție solară mare. Se recomandă evitarea scăldatului pentru prevenirea șocului termic. Este recomandat consumul de lichide la temperatura camerei, între 2 și 4 litri pe zi (apă minerală, apă plată, ceaiuri), consumul de legume și fructe proaspete, bine spălate, pentru asigurarea necesarului de vitamine și minerale. Alimentele bogate în grăsimi, cafeaua și băuturile alcoolice trebuie evitate. Bolnavii cronici trebuie să-și ia la timp medicația recomandată de medici.
Adina TUDOSE
Întârzieri de cel puțin o oră în circulația trenurilor
Căldura excesivă a dat peste cap și circulația trenurilor. Pentru a nu avea surprize, sucevenii care călătoresc cu acest mijloc de transport trebuie să-și ia o marjă de eroare de cel puțin o oră când își programează plecările către diferite localități din țară. Aceste întârzieri se datorează restricțiilor impuse de reprezentanții căilor ferate ca urmare a creșterii temperaturii din șine. Apare astfel fenomenul de dilatare a șinelor, ceea ce sporește riscul producerii unor accidente. Pentru a preveni incidentele nedorite, pe timp de zi, când în șină se înregistrează temperaturi de peste 60 de grade Celsius, trenurile circulă cu maxim 80 km/h. De aici și întârzierile care apar, astfel încât un drum până la București, de exemplu, va dura acum aproape 8 ore.
Sandrinio NEAGU sandrinio@monitorulsv.ro
Zeci de persoane bolnave, aprovizionate cu apă la domiciliu
Pentru a rezista mai ușor temperaturilor extrem de ridicate, zeci de persoane în vârstă, bolnave, dar și cu o situație materială precară, au fost aprovizionate la domiciliu cu apă minerală de către Fundația „Lumină lină”, care colaborează cu Primăria Suceava la un program de ajutorare a celor care nu pot să se aprovizioneze singuri cu apă și alimente.
Deși la cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor – 210623 și 550040, nu a apelat nimeni, miercuri au fost aprovizionate cu apă minerală peste 30 de persoane, care se aflau în evidențele lor ca fiind bolnave și în imposibilitatea de a se aproviziona singure.
Cosmin ROMEGA





