Etapa prin care s-a depășit primul sfert de campionat lasă impresia unor puncte importante atunci când se va trage linia, iar aceste puncte au fost câștigate sau irosite. Caimacul l-a luat Steaua, cu două puncte în plus la potou, meritate din plin. Era important să profite de pașii greșiți ai contracandidatelor declarate, exact așa cum s-a întâmplat, pe invers, campionate de-a rândul. Diferența în derby-ul de luni a fost făcută de loturile celor două echipe, nu de partitura defensivă aleasă de Sabău. Lipsa unor oameni importanți a dislocat de la locul lor alți oameni importanți. N-am înțeles aducerea lui Bilașco, cu atât mai puțin forțarea lui ca titular. Acesta n-a avut succes decât atunci când juca pivot la Urziceni, în rest a fost ca o muscă fără cap pe oriunde s-a dus. În plus, Pancu ar fi fost mult mai util dacă ar fi intrat proaspăt de prin minutul 60, iar lui Teixeira, scuzabil pentru ocazia ratată artistic, i se poate reproșa împiedicarea dezvoltării unor acțiuni promițătoare prin pase tardive cu care și-a băgat coechipierii în ofsaid. Și din aceste motive, dar și din altele care o privesc pe ea însăși, Steaua n-ar fi trebuit să lase hazardul să decidă în locul ei. Chiar dacă punctele i se cuveneau, trebuie să știi cum să primești astfel de victorii, a se vedea Dinamo cu Petrolul, urmată de reversul Astra-Dinamo.
Punctele irosite sunt cele ale Vasluiului. Nici nu s-a făcut bine săptămâna de când anunțam aici că lui Șumudică i se pregătește ceva și iată că s-a întâmplat. Paradoxal, golurile de final din meciurile cu Viitorul și Severin mai mult au dăunat echipei. Cu un antrenor nou, unul care să prezinte garanții profesionale, s-ar fi putut câștiga la Brașov. Porumboiu spune, și chiar așa e, că el se pricepe mai bine la fotbal decât alți patroni, dar atunci cum poți porni la un obiectiv serios cu un antrenor ca Șumudică?! Bine i-a zis Copos acestuia din urmă, mai întâi să stea doi ani la o echipă și să lase ceva în urmă pentru a avea pretenții de echipă cu pretenții. Anul trecut, la Vaslui a venit un antrenor serios când situația era și mai albastră, acum așteptăm cu interes alesul, dar parcă nici echipa nu mai are același potențial. Celelalte puncte irosite sunt ale clujenilor ceferiști, aceștia nu aveau voie să piardă pe terenul liderului. Devine crucial meciul cu Steaua, la București, peste două etape. Un fel de derby european, așa ceva nu trebuie pierdut. Nici ca protagonist, nici ca spectator.