Noul șef de la Volkswagen nu pare foarte încântat de moștenirea lăsată de fosta conducere. Președintele Martin Winterkorn a luat o serie de măsuri clare care au ca scop creșterea imaginii și prezenței Volkswagen în lume. După ce a trimis conceptul Tiguan înapoi la planșa de proiectare, iar Phaeton, Polo și Sharan vor fi și ele regândite acum a venit rândul viitoarei generații Golf să fie retușată.
Winterkorn dorește ca Golf 6, model plănuit să apară în primăvara anului viitor să nu fie doar un facelift (model restilizat) ci un automobil care poate fi numit cu adevărat nou. Oficialul Volkswagen a anunțat că debutul celui mai bine vândut model din toată istoria mărcii germane, Golf, este amânat până la finalul lui 2008. Decalarea este cauzată de schimbările prevăzute la exteriorul mașinii, ținută de care se va ocupa brazilianul Walter da Silva noul designer șef și personajul care a dat viață unor modele precum noile Seat Ibiza, Toldedo, Cordoba sau conceptul Audi Shooting Brake.
