Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica (foto), aflat în Brazilia, a declarat că, deși atacantul Nicolae Dică va pierde tot sezonul, sunt șanse mici să mai vină vreun jucător până la data la care va trimisă la forul european lista de jucători pentru Cupa UEFA, informează site-ul clubului stelist. „Am pierdut pentru restul sezonului golgheterul ultimilor ani, unul dintre jucătorii noștri emblematici. Față de prima parte a stagiunii, vom beneficia de aportul lui Mirel Rădoi și al lui Victoraș Iacob, precum și de noua achiziție, Marius Croitoru, un jucător cu certe calități. Ne-am fi dorit să mai realizăm un transfer, să aducem un jucător de alt profil, care să aducă un plus de viteză și de fantezie în jocul nostru, dar nu e așa de ușor cum cred unii”, a spus Stoica, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării din Bulevardul Ghencea. Mihai Stoica a comentat și acuzele conform cărora nu se justifică deplasările sale în Brazilia, în condițiile în care Steaua nu va mai transfera niciun jucător. „Ajax l-a urmărit pe Ogăraru aproape 30 de meciuri până a înaintat o ofertă. N-am ajuns la același nivel, dar nici nu voi propune jucători pe care i-am văzut de două-trei ori. Cu Andrey a fost o excepție, rămăsesem doar cu Cornel Cernea, iar în țară căzusem de acord toți că nu există alternativă”, a comentat el.





