Se mișcă ceva

Punct de preluare a documentelor pentru cei care doresc să capete cetățenie română



Persoanele care și-au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată abuziv, precum și cei care au dobândit prin naștere sau adopție cetățenia română, până la descendenții de gradul III, pot depune acte și la Suceava în vederea redobândirii cetățeniei. Un astfel de birou funcționează în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00-17.00, la sediul Oficiului Registrului Comerțului de lângă Primăria Suceava, de pe strada Universității, nr. 28A.
„Pentru depunerea dosarului nu este necesar permis de ședere pe teritoriul României. Cererile se depun personal, iar dacă nu sunt însoțite de toate documentele nu se primesc. Datele de stare civilă din documentele depuse trebuie să corespundă cu cele din certificatul de naștere”, au precizat reprezentanții Ministerului Justiției.
Mai multe informații se pot obține de pe site-ul www.just.ro, sau la telefonul 0230522937, interior 110.
Ce acte trebuie
Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenților acestora până la gradul III trebuie să prezinte următoarele acte:
– pașaport original și copie legalizată sau „conform cu originalul”; cu semnătura în clar a funcționarului care primește cererea;
– buletinul sau cartea de identitate original și copie legalizată sau „conform cu originalul”; cu semnătura în clar funcționarului care primește cererea, (pentru persoanele căsătorite cu cetățeni români este necesară o copie legalizată a buletinului sau a cărții de identitate a soțului);
– cazier judiciar din România;
– cazier judiciar din străinătate în original – traducere în limba română, legalizată ( dacă este cazul );
– acte de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie, etc.) – copii legalizate pentru titulari și ascendenți (părinți, bunici, străbunici) foști cetățeni români;
– declarație personală, autentificată la notar din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetățeniei române;
– declarație personală autentificată la notar din care să rezulte că în prezent nu întreprinde și nu sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranței naționale și nici în trecut nu a desfășurat asemenea activități;
– declarație personală autentificată la notar din care să rezulte menținerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeași opțiune se face și pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetățeniei române;
– certificate de stare civilă în copii legalizate pentru copiii minori ai solicitanților și consimțământul pentru obținerea cetățeniei române dat prin declarație autentificată de către minorii de peste 14 ani;
– acordul soților pentru dobândirea cetățeniei de către copiii minori, dat prin declarație autentificată, cu precizarea domiciliului copiilor;
– un dosar cu șină;
– Nu se percep taxe consulare.



Recomandări

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu