Pumnul și palma

Apreciez în aceeași măsură tiqui-taca Barcelonei sau a Spaniei, dar și jocul „cu negrele” al lui Mourinho. Cu Inter, o echipă evident inferioară catalanilor, i-a reușit. În schimb, Realul s-a crezut prea devreme egala Barçei. Îmi place și Ronaldo, dar niciodată mai mult ca Messi. Portughezul joacă mai mult pentru sine, indiferent din ce echipă a făcut parte. Din păcate pentru el, este metrosexual și pe teren! Rareori o să vedem la el pase precum acelea ale lui Messi din repriza secundă. Revendică sfidător cartonașul galben, bruscându-l pe Guardiola. Messi îl obține pe furiș, pentru o simulare naivă.
Cu toate acestea, scorul de 5-0 m-a enervat prin proporțiile lui. L-aș așeza lângă alte scoruri recente, mincinoase și ele: Portugalia-Spania 4-0 și Arsenal-Șahtior 5-1. La primul meci, Ronaldo a dat cu banderola de pământ fiindcă Nani i-a stricat un gol. Vroia să umilească fantomele unor campioni mondiali fără vlagă și fără motivație, dintre care făceau parte și niscai coechipieri madrileni. Și noi i-am bătut cândva pe nemți cu 5-1 în amical și la ce ne-a folosit? Mai mult i-a folosit lui Pleșan, care a prins valul perfect și l-a călărit până l-a secat. Cât despre celălalt rezultat înșelător, mulți l-au luat peste picior pe Lucescu ăl bătrân când spunea că ai lui au fost cam la același nivel cu tunarii. El a avut mult mai repede dreptul la recurs, după doar două săptămâni luându-și revanșa, ba chiar a urcat apoi pe primul loc în grupă. Mourinho va ține mai mult timp frustrarea în el, dar și când va avea ocazia s-o elibereze…
Luni seară, Barcelona s-a prezentat ca un student eminent, care a tras cel mai ușor bilet. Două mingi deviate fericit, apoi i-a tratat pe adversari ca la coridă, amețindu-i cu capa și răpunându-i cu încă trei lovituri. Nu-i diferența reală, dar de data asta așa s-a scris istoria. Care se repetă numai când ai de-a face cu fraieri. Iar Mourinho cică n-ar fi. Dacă îi dai o palmă (la manita!), riști să-ți dea un pumn.