Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18.30, Sala de sport “Gabriel Udișteanu” din Fălticeni a găzduit a V-a ediție a galei „Pitbull Challenge”, prima întrecere de acest fel desfășurată la Fălticeni.
Pugiliști din București, Iași, Bacău, Găiești, Suceava, Rădăuți și Fălticeni au creat în ring un spectacolul la înălțime în toate cele 7 meciuri.
După partida de deschidere dintre Laur Eusebiu din Suceava și Wili Ungureanu, de la Dragon Muay Thai Team Radauti, categoria 65 kg, meci câștigat de Wili Ungureanu prin KO, și cuvântul de bun venit a celui care a promovat gala „Pitbull Challenge5”, fălticenenanul Ionuț Atodiresei, a urmat festivitatea de premiere a celor care și-au adus contribuțiua la organizarea galei și a sponsorilor.
Urcat în ring pentru a primi premiul pentru „Partenerul principal” în organizarea acestei manifestări sportive, primarul Cătălin Coman, a apreciat inițiativa lui Ionuț Atodiresei de a organiza o gală K1 acasă, la Fălticeni, având ca partener principal Primăria Fălticeni, a urat succes sportivilor care au urcat în ring și a promis că vor fi organizate din ce în ce mai multe competiții sportive în municipiul de pe Șomuz.
7 meciuri pe Fight Card
În primul meci, categoria 60 kg, înscris pe Fight Cardul competiției s-au întâlnit Cosmin Stoica, de la Respect Gym Găiești, și Andrei Balici, de la Dragon Muay Thai Team Rădăuți, meciul fiind câștigat destul de lejer de rădăuțean. Prima dispută “adevărată”, care a ridicat publicul în picioare, în care cei doi sportivi au fost perioade bune la egalitate, împărțindu-și aproape în mod egali pumni și picioare a fost meciul de la categoria 90 kg, dintre Alin Macovei, din Suceava și Codruț Galan, de la Dragon Muay Thai Team Rădăuți. Cu numeroși susținători, Alin Macovei s-a dovedit mai tehnic reușind să câștige meciul.
A urmat un duel frumos la categoria 75 kg, în care Vlad Boieriu, de la Cotnari Scorpions Iași l-a întâlnit pe Alin Cîmpan, de la Respect Gym București, victoria revenind ultimului prin KO. Și acesta a fost un meci frumos, fiind declarat „Meciul serii”, urmând ca cei doi competitori să intre în următoarea ediție a Pitbull Challenge.
La categoria 65 kg, Sorin Alexoaie, de la Cotnari Scorpions Iași a fost înfrânt de Robert Stoica, de la Respect Gym Găiești, dar clubul ieșean și-a laut revanșa chiar în următorul meci. La categoria 95 kg, Robert Dorin, de la Cotnari Scorpions Iași a trecut fără probleme de Răzvan Panta, de la Respect Gym Bacău, încheind “conturile”prin KO tehnic.
Un meci greu a fost cel de la categoria 75 kg, dintre Nicolae Josan din Suceava și Andrei Stanciu, de la Respect Gym Bacău. După primele trei reprize decizia arbitrilor a fost egalitate la puncte, așa că loviturile decisive pentru câștigător, suceveanul Nicolae Josan, au fost date în repriza a patra.
Așteptat de toți fălticenenii prezenți în sală, meciul de la categoria 90 kg, dintre Dragoș Simionică, de la Cotnari Scorpions Iași și Bogdan Casandra din Fălticeni, a fost unul în care Casandra a făcut spectacol și a învins, fiind considerat de localnici “meciul vedetă al serii”.
Arbitrajul galei a fost asigurat de nume grele ale acestui sport printre care s-au numărat fostul campion european la box, fălticeneanul Vasile Nistor – arbitru de ring, Claudiu Bădoi, luptător super combat challenge, cu titlu mondial la super combat, cunoscutul luptător de K1, Cătălin Moroșanu, antrenorul emerit Constantin Chiriac.
“Organizarea a fost impecabilă, meciurile de un nivel superior și cred că la următoarea gală numărul spectatorilor se va dubla”, a concluzionat primarul Gheorghe Cătălin Coman la finalul galei.