Lungul șir al scandalurilor dintre familiile de romi din Mironu și-a consumat un nou episod la sfârșitul săptămânii trecute.
Certați de mai multă vreme, numeroșii membri ai familiilor Marin și Motan, au avut nevoie doar de o scânteie pentru a porni un nou scandal. Femeile și copiii din cele două familii s-au adunat în câteva minute în stradă, unde deja bărbații își împărțiseră câțiva pumni.
Scandalul a izbucnit vineri după amiază. Frații Ilie și Mitruț Motan, care se deplasau pe drumul din sat, au fost acostați și loviți, aparent fără nici un motiv, de frații Dumitru, Zaharia și Iulian Marin. Imediat, în zonă au ajuns în jur de 20 de membri ai celor două familii. Femeile și copiii au pus mâna pe bolovani, aruncând unii în alții, în timp ce bărbații au continuat să se amenințe, fără a trece însă la alte violențe.
Alertați, și cunoscând bine gradul de risc din zonă, oamenii legii au venit în număr foarte mare la fața locului. Zeci de polițiști de la Gura Humorului, jandarmi și „mascați” de la Departamentul pentru Intervenție Rapidă au împânzit imediat zona, aplanând conflictul.
În urma „schimbului” de pietre și a loviturilor schimbate între bărbați la începutul conflictului, două femei, doi bărbați, o tânără de 17 ani și un copil de 12 ani s-au ales cu răni ușoare.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, cel puțin 5 indivizi urmând a fi cercetați sub acest aspect. Cercetările continuă, cei care au provocat scandalul riscând dosar penal și pentru distrugere și lovire.
Cum conflictul poate izbucni oricând din nou, polițiștii de la Formațiunea Rurală și jandarmii de la Detașamentul din Gura Humorului continuă să monitorizeze zona.




