Cu toate că au terminat sezonul competițiilor oficiale din acest an, boxerii clubului CSM-Florconstruct Suceava continuă pregătirea cu meciuri de verificare. Zilele trecute, elevii antrenorului sucevean Doru Iftime s-au deplasat la Bacău, unde au participat în cadrul unui turneu de pregătire, unde i-au întîlnit în ring pe sportivii din localitate, pregătiți de Relu Auraș. În ring au urcat atît boxeri consacrați, medaliați la naționale, cît și cei care aspiră la podium la naționalele din primăvara anului viitor. Turneul a fost unul foarte util, mai ales pentru faptul că băcăuanii sînt posibili adversari pentru suceveni la concursurile naționale de anul viitor. Din cîte a declarat antrenorul Doru Iftime, meciurile au fost dure, cu schimburi de lovituri de o parte și de alta, în urma cărora cu ajutorul tehnicii și tacticii dobîndite, o parte din pugiliștii suceveni s-au impus clar, cu toate că băcăuanii au fost încurajați și de public. De la clubul CSM-Florconstruct Suceava s-au remarcat printr-o evoluție foarte bună în ring sportivii Vlad Vlădescu, Marian Bivol, Vlad Constantinescu, Ciprian Ursachi, Bogdan Iavorenciuc și Ovidiu Ateodoresei (foto). „Sînt mulțumit de modul în care au evoluat sportivii mei, deoarece au demonstrat că se maturizează de la meci la meci, învingîndu-și emoțiile prin claritate și precizie în ring”, a declarat antrenorul Doru Iftime. În aceste zile, pugilistul sucevean, Nicolae Berariu se află în Niger, la Jocurile Francofoniei, de unde, antrenorul său și colegii de la clubul CSM-Florconstruct îl așteaptă să se întoarcă acasă cu o medalie cît mai strălucitoare.
