Box - Seniori

Pugiliștii suceveni arată o formă sportivă bună în perspectiva participării la Cupa României



Delegația suceveană la Bacău, alături de reputatul antrenor Relu Auraș
Delegația suceveană la Bacău, alături de reputatul antrenor Relu Auraș

Pugiliștii de la CSM Suceava se află în plină perioadă de pregătire pentru Cupa României la box pentru seniori, care va avea loc peste patru săptămâni. În cadrul acestui program, sportivii antrenați de Andu Vornicu au susținut ieri mai multe sparringuri la Centrul Olimpic de la Bacău, în compania unor oponenți foarte bine cotați, multipli medaliați la campionatele naționale.
„Ne-am prezentat la Bacău cu pugiliștii Adrian Botușan, Dumitru Vicol, Alexandru Strilciuc și Laurențiu Ungureanu. Cu toții au făcut o impresie foarte bună, ceea ce mă face să fiu optimist în vederea participării la Cupa României. Pe această cale vreau să mulțumesc omului de afaceri Sergiu Rotari, care ne-a sprijinit să putem ajunge la această acțiune”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.
Secția de box de la CSM Suceava a obținut rezultate notabile la ambele competiții majore pe care le-a onorat în 2017. Astfel, Adrian Botușan a devenit vicecampion național Under 22, în vreme ce Romina Iosub s-a clasat a treia la Cupa României pentru junioare.



Recomandări