Pufulița cu flori mici, plantă de leac pentru bolile prostatei

Necunoscută până nu de mult ca plantă medicinală și nemenționată în nici o carte obișnuită despre plante medicinale, pufulița cu flori mici a intrat într﷓un adevărat marș triumfal ca plantă medicinală contra bolilor de prostată.
Din cauza numeroaselor varietăți ale acestei flori, s﷓a ivit însă o anumită incertitudine. Dintre subspeciile cu acțiune medicinală s-au evidențiat următoarele: cârligei sau răcitoaică (Epilobium roseum), pufulița cu flori mici (Epilobium parviflorum), pufulița (Epilobium montanum, numită popular și „față-n-față”), pufulița verde închis (Epilobium obscurum), pufulița lanceolata (Epilobium lanceolaturri), pufulița de colină (Epilobium collinurn), pufulița de mlaștină (Epilobium palustre), pufulița de pietriș (Epilobium fleischeri) și pufulița alpină (Epilobium anagallidifolium). Varietățile medicinale se pot recunoaște după florile lor mici în culori roșiatice, roz pal sau albicioase. Ele stau ca bătute﷓n cuie pe silicvele (fruct capsulă) lunguiețe, înguste, din care țâșnesc la plesnire semințele pavoazate cu peri albi, asemănători bumbacului.
Din varietățile enumerate, în scopuri medicinale se colectează planta întreagă, având grijă ca planta să fie ruptă de la mijloc, pentru ca să poată forma noi mlădițe laterale. Ceea ce s﷓a cules se taie mărunt cît este în stare proaspătă și se pune la uscat. În prostatite acute se bea câte o ceașcă pe zi din acest ceai (se opărește o linguriță cu vârf de plantă cu 1/4 litru de apă și se lasă să stea puțin), iar în cazul afecțiunilor grave ale prostatei nu se beau mai mult de două cești pe zi – o ceașcă dimineața, pe stomacul gol și una seara. Forța curativă a acestei plante este atât de mare încât adesea înlătură pe loc toate durerile legate de bolile de prostată. Au existat cazuri când oamenii se aflau în preajma operației și nu puteau urina decât picătură cu picătură; o singură ceașcă de cei de pufuliță cu flori mici le-a adus pe loc o ușurare. Dar pentru o însănătoșire reală, ceaiul trebuie băut timp îndelungat. Mulți dintre cei care suferă de prostată se pot însănătoși cu ajutorul pufuliței cu flori mici, deseori chiar fără să mai fie nevoie să se opereze. Dacă operația la prostată s-a efectuat, ceaiul de pufuliță înlătură usturimile și celelalte inconveniente care se ivesc de multe ori ulterior. Acest lucru nu înseamnă însă că se poate renunța la controlul medical.
Două subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie să fie colectate. Este vorba de cea numită răscoage, limbricas (Epilobium hirsutum) și zburătoare (Epilobium angustifolium). La prima dintre ele, florile ajung de mărimea unghiei degetului mare și strălucesc purpuriu. Cunoscutul botanist austriac Richard Willfort, care cunoștea foarte bine pufulița ca plantă de leac, nu o menționează în cartea sa. Aceasta pentru că, spune el, ar putea să fie confundată cu răscoagele (Epilobium hirsutum), care, spre deosebire de pufulița cu flori mici, au niște flori cel puțin de cinci ori mai mari, tije și frunze mai cărnoase, o înălțime sensibil mai mare și declanșează un efect contrar.
Zburătoarele (Epilobium angustifolium) cresc înalte de 150 cm și preferă luminișurile, lizierele și vecinătatea tufișurilor de zmeură. Florile mari, de culoarea purpurei, sunt dispuse în ciorchini lungi, piramidali, neîndesați pe o tulpină roșietică la bază. Florile acestei varietăți foarte des întâlnite strălucesc în timpul înfloririi, formând niște suprafețe roșii ca focul. Denumirea germană populară „unholdenkraut”, care înseamnă „iarba diavolului”, este un indiciu destul de clar că nu poate fi folosită ca plantă medicinală contra prostatitei.
Cea mai simplă dar și cea mai utilizată formă de administrare a acestei plante medicinale este pulberea, care se obține prin măcinare cu râșnița de cafea sau în piuă. Se ia câte o linguriță, de 3-4 ori pe zi. Pulberea se ține 10-15 minute sub limbă, apoi se înghite cu apă. Este indicată în tratarea bolilor de prostată, a celor urinare dar și a bolilor de ficat, mai ales a celor în stare avansată, când alcoolul nu este permis. În fazele precirotice și în ciroză se administrează pulbere de pufuliță combinată, în părți egale, cu anghinare și pelin, câte o linguriță de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Infuzia de pufuliță este indicată și ea în bolile de ficat, dar mai ales în cele localizate la rinichi, pe traiectul urinar sau la prostată, având efecte imunostimulatoare și antitumorale. Pentru o infuzie de calitate, se pun la macerat 4 lingurițe de pulbere în 1/2 l de apă rece și se lasă de seara până dimineața. Se strecoară, maceratul se dă deoparte, iar peste planta rămasă se toarnă încă 1/2 l de apă clocotită. Se lasă „să tragă” 10-15 minute, apoi se răcește. Se combină cele două extracte, iar cantitatea obținută (1 l) se consumă pe parcursul unei zile. Tratamentul cu infuzie de pufuliță este de lungă durată, fiind recomandat și în caz de ulcer gastro-duodenal.
Totuși, forma ideală de preparare medicinală a acestei plante este tinctura, alcoolul extrăgând mai bine principiile active. Într-un borcan, se pune jumătate din volum pulbere, apoi se completează cu alcool alimentar de 70E. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat timp de 10 zile. Se filtrează și se administrează pe stomacul gol (exclus bolile hepatice grave), câte o linguriță diluată în jumătate de pahar cu apă, de 3-4 ori pe zi. Tinctura de pufuliță cu flori mici este indicată în tratamentul adenomului de prostată (cură de lungă durată), iar în hepatita de toate tipurile se folosește o combinație, în părți egale, din tinctură de pufulița și de rostopască – o linguriță de tinctură diluată în puțină apă, înainte de masă.
Sursa: www.evenimentul.ro