După 92 de ani

Pufăit de locomotivă în urbe



Pufăit de locomotivă
Pufăit de locomotivă

Mocănița, trenul cu mica locomotivă cu abur pentru linie cu ecartament îngust (aflată în proprietatea unui particular la Moldovița) circulă de câteva zile prin centrul Sucevei. Aducerea mocăniței în urbe și punerea ei în funcțiune cu scop de divertisment se circumscrie atât programului de manifestări dedicate împlinirii a 90 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, cât și celui mult mai amplu, menit să stimuleze turismul în zonă, intitulat „Crăciun în Bucovina”.
De la Căpitănia Districtuală până în preajma Hotelului Langer
Traseul pe care circulă trenul cu vagoane deschise, în lungime de 560 m (de la Magazinul Bucovina până în fața Casei de Cultură), marchează simbolic legătura feroviară de la Cernăuți la Suceava, dar subliniază totodată axa urbană pe care s-au păstrat câteva din edificiile publice reprezentative construite în perioada stăpânirii austriece.
Locomotiva pufăie prin dreptul fostului sediu al Căpităniei Districtuale (ulterior sediu al Prefecturii, în prezent Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina), construit între anii 1902-1903, trece printre cele două edificii cu turnuri cu ceas (Biserica Sf. Nepomuk, construită între anii 1832-1838, și fosta Primărie a urbei, ridicată între anii 1903-1904, pe fațada căreia se păstrează în altorelief stema Ducatului Bucovinei) și se oprește la capătul platoului din fața Casei de Cultură, la câțiva metri de locul pe care s-a aflat cândva faimosul „Hotel Langer” și renumitele pivnițe care adăposteau crama „Craiul Negru”.
Traseu urban aproape paralel cu cel al liniei ferate Ițcani-Suceava
Pufăitul micii locomotive se aude din nou în urbe după 92 de ani de la dezafectarea (1916) liniei ferate care lega Ițcaniul de Suceava, linie cu o lungime de 7 km (inaugurată la data de 1 iulie 1898), care străbătea orașul pe un traseu aproape paralel (pe actuala stradă Mihai Viteazul).
Linia ferată cu ecartament normal, construită, prin aplicarea prevederilor unui protocol încheiat în anul 1895 între Primăria Suceava și societatea “Neue Bukowiner Lokalbahnen”, pornea de la Gara Ițcani (Itzkany), traversa râul Suceava pe un pod de lemn și, așa cum indica un „Mers al trenurilor” din epocă, avea stațiile Itzkany Bad, Alt-Itzkany, Kreuzgasse și se oprea la marginea oborului de vite al orașului, care se întindea în zona Arenilor.
*
De data aceasta, în locul celor două locomotive austriece cu abur (tip „Tender III”, cu o greutate de 32,5 tone) care trăgeau 4 până la 6 vagoane, parte dintre ele pentru călători, parte pentru transportul de mărfuri, Suceava este străbătută în zona centrală, până la sfârșitul primei decade a lunii ianuarie 2009, de mocănița care a devenit principala atracție a copiilor.



Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești
Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Contract semnat, inclusiv pentru execuția electrificării căii ferate de la Dărmănești și până la frontiera cu Ucraina

Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru
Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)