Publicația „Vremuri Humorene”, ziarul orașului Gura Humorului, a împlinit doi ani de la apariție

In cei doi ani de aparitie, ziarul a lansat spre cititori 25 de numere
In cei doi ani de aparitie, ziarul a lansat spre cititori 25 de numere

Oameni care sunt de zeci de ani alături de Forumul German din Gura Humorului, dar și noi prieteni, aflați pentru prima dată în Sala Steinbacher a Casei Germane, s-au adunat duminică după-amiază pentru a celebra doi ani de apariție a publicației „Vremuri Humorene”. Întâlnirea s-a desfășurat sub bagheta președintelui Forumului German, Lucy Glaser, cea care a reușit să adune o întreagă familie în cadru forumului și în jurul publicației sărbătorite.
Ziarul „Vremuri Humorene” apare lunar la Gura Humorului și evocă între paginile sale în principal trecutul istoric al orașului, un trecut trăit de humorenii care reprezintă astăzi principalii actori din poveștile și evocările publicației, oameni din spațiul humorean care au lăsat în urma lor importante amintiri și urme culturale sau istorice. O publicație apărută din dorința celor din colectivul redacțional, condus de Lucy Glaser, de a face cunoscut trecutul destul de zbuciumat al acestui oraș. În urma unor tragice evenimente petrecute în cursul secolului XX, datorită muncii, tenacității și sprijinului locuitorilor săi orașul a renăscut din cenușă, devenind ceea ce este astăzi. Ajunsă la cel de-al 25-lea număr, publicația reprezintă o arhivă valoroasă a trecutului reflectat în prezent, o moștenire lăsată viitorilor humoreni despre istoria și cultura orașului de altădată. Ea se află astăzi în colecția unor prestigioase biblioteci din țară și străinătate, în universități sau instituții culturale importante din spațiul german european și nu numai.

Ziarul Vremuri Humorene in cea mai recenta aparitie a sa
Ziarul Vremuri Humorene in cea mai recenta aparitie a sa

Având în vedere succesul acestei publicații în rândul cititorilor humoreni și de pretutindeni, Lucy Glaser a lansat propunerea înființării Premiului „Vremuri humorene”, pentru recunoașterea unor importante activități culturale în comunitate, în cadrul acestui forum german devenit un forum al humorenilor.
– Volumul „Din manuscrise”, semnat de regretatul George Gavrileanu, a fost lansat în cadrul întâlnirii-eveniment de la Gura Humorului
Orașul și zona Gura Humorului, conform intervenției lui Lucy Glaser, „au avut dintotdeauna o aură bună pentru cei cu simț artistic și creator. Dacă te-ai născut aici cu un talent, Gura Humorului îți oferă posibilitatea să te dezlănțui, să te dezvolți”, a spus ea. De-a lungul timpului, multe personalități creatoare și-au manifestat talentul în acest peisaj humorean, iar una dintre ele a fost cea a lui George Gavrileanu, unul dintre cei mai complecși artiști ai orașului.

Presedinta Forumului German, Lucy Glaser e cea care a avut ideea realizarii unui volum semnat George Gavrileanu
Presedinta Forumului German, Lucy Glaser e cea care a avut ideea realizarii unui volum semnat George Gavrileanu

”Noi ne aducem aminte astăzi de el ca fiind pictor, alții l-au cunoscut din postura de poet, el însă a făcut mult mai mult de atât, a făcut grafică, caricatură, a pictat în ulei la șevalet sau a pictat biserici. Un artist care însă a plecat prea curând dintre noi și nu a apucat să-și facă bine cunoscută arta sa”, l-a prezentat Lucy Glaser. Un artist care a câștigat câteva zeci de premii naționale și internaționale și toate până la vârsta de 49 de ani. Munca sa rămasă în frumoase poeme însoțite de o grafică valoroasă, precum și proza scrisă de acesta au fost adunate de la familie și prin bunăvoința aceleiași neobosite Lucy Glaser au luat forma unui frumos volum intitulat „Din manuscrise” și purtând semnătura George Gavrileanu. Cartea publicată de Forumul German Gura Humorului a fost lansată în cadrul evenimentului de duminică, fiind mult așteptată ca o importantă restituire artistică pentru comunitate.
Evenimentul s-a încheiat cu evocarea personalității învățătoarei Varvara Căliman, o mare doamnă a școlii humorene, într-un cadru plin de căldura găzduită de fiecare întâlnire a prietenilor Forumului German din Gura Humorului.

Volumul 'Din manuscrise' de George Gavrileanu, lansat in cadrul intalnirii de la Forumul German din Gura Humorului
Volumul 'Din manuscrise' de George Gavrileanu, lansat in cadrul intalnirii de la Forumul German din Gura Humorului

Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

În Gura Humorului se pregătește lansarea unei noi atracții turistice, cel mai spectaculos traseu de sanie de vară din România

Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul
Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan