„Această carte este o continuare și, aș putea să spun, o aplicare practică a primei cărți Psihoterapia Ortodoxă. Această carte este oferită poporului lui Dumnezeu cu speranța că îi va satisface foamea pentru adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Îi ajută spre tămăduire și îndumnezeire”.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos)
Echilibrul duhovnicesc
În Liturghie, după Sfânta Împărtășanie, există și următoarea frază-rugăciune către Hristos: „Curățește-mă, spală-mă și mă îndreptează”.
Rugăm pe Dumnezeu să ne curețe, să ne spele și să ne îndrepteze. În principal am vrut să stărui asupra ultimului cuvânt, „îndreptează-mă”.
Cea mai mare problemă care preocupă omul este chestiunea îndreptării. Trebuie să fie echilibrat, încât să lucreze fiziologic în toate situațiile care se ivesc în viață. Precum o mașină este reglată bine și funcționează regulat, tot astfel și omul are nevoie de o specială echilibrare duhovnicească. Trebuie să dobândească sănătate duhovnicească, încât să reacționeze fiziologic la toate problemele care se manifestă în viață.
Când mintea pierde legătura cu Dumnezeu
Există o mare nevoie de echilibru, deoarece prin cădere și viața de păcat și de patimi am fost dezechilibrați. În loc să avem centrul vieții noastre în Dumnezeu și să cumpănim viața noastră cu temelia pe legea sfântă, o cumpănim cu temelia pe propria noastră logică care în multe chestiuni este absurdă. Centrul vieții noastre a devenit omul și nu Dumnezeu-Omul, legea rațiunii și nu legea lui Dumnezeu, lucrarea patimilor și nu lucrarea Preasfântului Duh. Astfel am fost complet dezechilibrați. În realitate în ce constă dezechilibrarea și încă în ce constă reechilibrarea noastră? Dezarmonizarea constă în faptul că mintea noastră a pierdut legătura, orientarea și avântul către Dumnezeu și se întoarce în alte direcții.
Întoarcerea spre Dumnezeu
Mintea a fost omorâtă și a fost secătuită. Sfântul Andrei Cretanul în „Canonul cel mare” descrie această stare spunând: „Mintea a fost traumatizată, trupul a fost secătuit, duhul este bolnav”. Mintea fost traumatizată. În loc să dirijeze și să stăpânească cu har, logica este dirijată și stăpânită de aceasta. Și în această situație toate lucrează necanonic, adică, împotriva firii. Astfel toată strădania noastră se află în faptul de a echilibra mintea, de a o elibera de tirania rațiunii și de a o întoarce spre Dumnezeu. La acest lucru contribuie toată viața liturgică și ascetică a Bisericii. Și firește nu poate reuși numai prin forțele noastre proprii, ci prin inspirația și lucrarea sfântului har, adică prin conlucrarea voinței celei sfinte cu cea omenească.
Echilibrul minții
Sfinții Părinți au făcut mari eforturi să-și echilibreze mintea și s-o lase liberă să se avânte către Dumnezeu. Aș vrea în acest sens să amintesc luptele, dar și învățătura Sfântului Vasile cel Mare, care deși este considerat un părinte implicat social, totuși are o foarte adâncă experiență a vieții interioare (neptice) și isihaste a Bisericii. Deja în epistola lui către Eustațiu din Sevastia prezintă dorința care îl stăpânea, după studiile în lume, să dobândească cunoașterea lui Dumnezeu, viața Sfântului Duh.
Simțea ca pe o necesitate să-și îndrepte caracterul pe care-l deformase „din cuvântarea către cei vicioși”. S-a trezit din somnul adânc, a plâns pentru viața lui mizerabilă și căuta îndrumare „spre pătrunderea învățăturilor dreptății”. Exact atunci a alergat spre universitatea pustiei, către profesorii vieții pustnice care erau monahii, și acolo a trăit viața Bisericii și a dobândit mărturia celor nevăzute. „Și-mi făceam dovadă a celor nearătate pe cele văzute”.
Starea interioară a sufletului
Cu alte cuvinte, Vasile cel Mare îndată ce a conștientizat dezechilibrul spiritual și când a simțit că echilibrul nu este atins prin înțelepciunea lumii și prin judecăți logice corecte, a făcut totul ca să îl dobândească. Este clar, din toate informațiile pe care le avem din viața acestui mare părinte al Bisericii, că a izbutit să atingă ceea ce dorea cu ardoare. S-a refugiat într-o așezare singuratică lângă râul Iris în Pont și acolo se ocupa cu viața isihastă. Pentru că numai liniștea în tot înțelesul cuvântului, ca stare interioară a sufletului, dar și ca siguranță, cel puțin la început, a condițiilor exterioare, ajută omul în schimbarea lui spirituală, în echilibrarea lumii lui interioare. Astfel, în epistola către prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul, descrie acest echilibru interior. Prezentând punctele centrale din epistola aceasta vom vedea în ce constă echilibrul duhovnicesc al omului.
Trei puncte din această prețioasă epistolă ne vor ajuta să vedem chestiunea echilibrului duhovnicesc.
(Sursa: www.cartiortodoxe.ro)