După ce ne-au mâncat sănătățile ani la rândul cu prestații ori de râs ori de plâns, arbitrii noștri au mai reușit o performanță: aceea de a ne fi indus, hai, nu tuturor dar multora dintre noi, un gen de psihoză. Este cea care te face să vezi aproape automat, în oricare arbitru, un potențial infractor. Dacă ar fi vorba numai de cei din țară, parcă-parcă nu te-ai gândi neapărat la un consult psihiatric. Dar când ajungi să vezi în fiecare meci arbitraje măcar tendențioase dacă nu de-a dreptul infracționale, e clar că există o problemă.
Alaltăieri noaptea, cu începere de la ora 22, am văzut meciul dintre Aalborg și Manchester City. O fi City asta oaia neagră a Manchester-ului, dar am văzut-o făcând și meciuri de-a dreptul entuziasmante, așa că nu mi-am pus nici o secundă problema învingătoarei din acest meci, mai ales că-l văzusem și pe cel din tur, în care City nu doar câștigase extrem de clar cu 2-0, dar și arătase un joc superior pe toate planurile. Bașca o realizare de excepție a ui Shaun Wright-Philips (Sandrinho, ia verifică, te rog, dacă măcar p-ăsta nu l-am greșit!) care după o cursă nebună o băgase în ațe, tocmai la vinclu, cu un șut uluitor de la marginea careului. Ca să nu mai vorbesc de Robinho care-i înnodase pe toți, de câte ori „a vrut” mușchii lui de la picioare. Ei bine, după ce o repriză s-a jucat cam „la așteptare” și evident fără goluri, în cea de-a doua a început demența: în așa hal i-au încălecat „aalborgienii” pe englezi, încât am uitat și de pariuri și am început să țin cu ei trup și suflet. Ce faze, ce driblinguri, ce curse, ce șuturi! Numai că „dânsa” nu și nu, Mai mult, prin minutul 79, Robinho a dat-o în bară de mi-a înghețat inima de aalborgist ocazional. Înainte de asta, însă, arbitrul ne-a furat un penalty limpede ca roua: coasă penală. Atunci mi s-a declanșat psihoza: mama lor de borfași!… spurcăciunea de franțuz a luat banu’ de la arăboiu’ care-i patron la City!… jigodia ne fură că suntem mai amărâți etc. Vorbe de român pățit. Și, cum ziceam, aalborgist de ocazie. Numai că 10 minute mai târziu, când deja conduceam cu 1-0, nu le-a dat nici ălora de la City un penalty încă mai clar… iar peste încă vreo două minute, ni l-a acordat nouă pe cel cu care am făcut 2-0. Concluzia? Omul, nefiind român, ci francez, a arbitrat cum știe el. Corect, adică. Iar eu, fiind român și deci psihopat, vedeam doar furtișag. Ce-ați făcut din noi, corpodenilor?
