PSD vrea spargerea Ministerului Economiei și Finanțelor și crearea unuia al Energiei și Resurselor



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri privind energia, că primul lucru pe care îl va face formațiunea sa, dacă va prelua guvernarea, va consta în „spargerea” Ministerului Economiei și Finanțelor și înființarea Ministerului Energiei și Resurselor. „Primul lucru pe care îl facem ca nou guvern va fi desființarea Ministerului Economiei și Finanțelor, care este un minister-mamut. Este inacceptabil ca politica energetică a României să fie făcută de AVAS, adică de cei care sunt chemați să vândă activele statului. Spargem Ministerul Economiei și Finanțelor și vom crea un Minister al Energiei și Resurselor”, a declarat Geoană.
Liderul PSD a mai arătat că „menirea istorică” a AVAS s-a încheiat, formațiunea sa urmând să creeze, în cazul în care va prelua guvernarea, o Agenție Națională a Activelor Statului, având la bază principiul conform căruia statul trebuie să rămână activ în economie.
Geoană s-a declarat un oponent convins al Fondului Proprietatea, el pledând pentru reîntoarcerea activelor în patrimoniul statului, cel puțin în domeniul energetic.
Liderul PSD a criticat, totodată, Cabintele Tăriceanu 1 și 2, pentru faptul că au ratat șansa de a pune sectorul energetic într-o poziție de avantaj față de vecinii bulgari.
Geoană a arătat că România nu a profitat de faptul că Bulgaria a fost pusă într-o situație delicată, din punct de vedere energetic, și nu a investit energic în Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, pentru a deveni lider energetic regional
„Am ratat cursa cu bulgarii. Aceasta este principala acuză pe care o aduc acestui guvern”, a precizat Geoană.
Totodată, liderul PSD a acuzat Guvernul Tăriceanu de faptul că ar manifesta „o poziție schizofrenică” în domeniul energetic, dorind privatizarea complexelor energetice din Oltenia și, pe de altă parte, un lucru opus, respectiv crearea unui holding energetic.
Geoană a arătat, de asemenea, că investiția strategică în domeniul energetic reprezintă o prioritate majoră pentru anul 2009, el pledând pentru investiții în conservarea energiei și în tehnologii de ultimă oră.
Lideru PSD i-a asigurat pe reprezentanții din domeniul energetic prezenți la dezbatere că lucrurile care vor fi convenite cu aceștia și vor fi introduse în programul de guvernare vor fi respectate „milimetric”.