Social-democrații cer Guvernului reducerea taxelor și accizelor la combustibili, astfel încât prețul acestora la pompă să scadă. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că reducerea prețului la combustibili este necesară, întrucât puterea de cumpărare a populației a scăzut foarte mult în ultima vreme. În plus, a precizat Nechifor, această măsură ar da o gură de oxigen și economiei.
“Prețul combustibililor este extrem de mare raportat la puterea de cumpărare. Plecăm de la premisa că în construcția prețului combustibililor la pompă în prețul final pe care fiecare îl plătește indiferent că e persoană fizică sau juridică sunt foarte multe accize și taxe ale statului. Mai bine de jumătate din prețul la pompă este dat către statul român. Cerem ca reducerea acestor taxe să fie făcută cu prioritate de către guvern, pentru ca prețul final la pompă să fie accesibil și pentru ca economia românească, cât mai există, să poată să-și ducă motorul mai departe”, a declarat Nechifor.
El a arătat că populația nu se poate aștepta la solidaritate din partea companiilor private, subliniind că de-a lungul timpului acestea s-au înțeles pentru a impune prețul pe piața combustibililor sau chiar au retras de la comercializare carburanții mai ieftini. „În acest moment, statul român ar trebui să intervină nu doar prin ceea ce înseamnă Consiliul Concurenței, ci direct, prin primul-ministru, prin domnul Ungureanu, pentru că este o chestiune care privește foarte mulți români”, a mai spus președintele PSD Suceava.