PSD va sesiza CC dacă se schimbă prevederile din legea referendumului pentru demiterea președintelui



PSD va sesiza Curtea Constituțională dacă se modifică Legea referendumului astfel încât demiterea președintelui țării să fie posibilă numai cu acordul a cel puțin jumătatea plus unul din cetățenii înscriși pe listele electorale.
Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguța Vasilescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că argumentul sesizării PSD va fi legat de nerespectarea principiului simetriei între alegerea și demiterea președintelui.
Ea a menționat că, dacă președintele poate fi ales, în cazul unui al doilea tur de scrutin, cu majoritatea voturilor celor prezenți la urne, atunci ar trebui ca și demiterea lui să se facă tot cu majoritatea voturilor celor care se prezintă la referendum.
Vasilescu a mai precizat că PSD va sesiza și Comisia de la Veneția în cazul în care această modificare a legii va fi adoptată de Camera Deputaților, ea apreciind că astfel se va produce „un derapaj de la democrație”.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă a PDL de modificare a Legii referendumului astfel încât demiterea președintelui României să fie aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși pe listele electorale.
Propunerea legislativă a fost inițiată de deputații PDL Daniel Buda, Gabriel Andronache și Mircea Toader.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, care este for decizional.