Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, miercuri seară, la Snagov, că PSD va lua, joi, o decizie cu privire la desemnarea ministrului Administrației și Internelor, astfel încât propunerea să fie prezentată, la începutul săptămânii viitoare, prim-ministrului Boc, președintelui și Parlamentului. Geoană a precizat că a găsit persoana care va deține funcția de ministru al Administrației și Internelor, dar a solicitat un răgaz de 24 de ore înainte de a comunica opiniei publice numele acesteia, pentru a „conversa” cu colegii din partid și pentru a lua o decizie statutară în acest sens.
Întrebat care sunt variantele în discuție în ceea ce privește portofoliul Administrației și Internelor, Geoană a răspuns: „Am o variantă la care mă gândesc în acest moment, dar aș dori să îmi iau încă 24 de ore pentru conversații cu colegii mei și pentru a putea să luăm decizii statutare conform procedurilor partidului”.
Întrebat dacă actualul vicepremier Dan Nica va fi titularizat și în funcția de ministru al Administrației și Internelor, Geoană a precizat: „Nu aș vrea să fac comentarii cu privire la nume în acest moment. Cer îngăduința presei și a opiniei publice 24 de ore penrtru o decizie finală”.
Geoană a arătat totodată, răspunzând unei întrebări, că la întâlnirea de miercuri nu a fost stabilit cine îl va înlocui pe Virgil Ardelean la conducerea DGIPI.
Liderul PSD a adăugat că speră ca, în acest week-end, partidul să formalizeze toate deciziile interne, astfel încât, la începutul săptămânii viitoare să se avanseze premierului, președintelui și Parlamentului o propunere privind noul ministru al Administrației și Internelor.
Vicepremierul Dan Nica a fost numit, marți, în funcția de ministru interimar al Administrației și Internelor, în locul lui Gabriel Oprea. Marți, Oprea și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Administrației Interne, după ce, cu o zi în urmă, conducerea PSD i-a retras sprijinul politic pentru această funcție și a propus excluderea sa din partid, pentru că nu a avut girul formațiunii la numirea secretarilor de stat în MAI.