PSD va intra în grevă parlamentară pe termen limitat



Conducerea PSD a aprobat, luni, ca parlamentarii partidului să declanșeze greva parlamentară, pe termen limitat, „până la intararea în normalitate”, în eventualitatea în care Regulamentele Camerelor vor fi modificate fără să se aștepte să se pronunțe Curtea Constituțională.
În conferința de presă care a urmat ședinței Biroului Permanent Național, președintele PSD Mircea Geoană a arătat, referitor la dezbaterile din Parlament privind modificarea Regulamentele celor două Camere, că este „nefiresc și contraproductiv” ca o țară întreagă să se uite la partidele parlamentare „cum sacrifică agenda reală a cetățeanului” pentru o luptă de putere.
PSD propune încă o dată actualei majorități ca decizia finală cu privire la constituționalitatea acestor regulamente să aparțină Curții Constituționale, iar intrarea lor în vigoare să se facă după pronunțarea Curții, a subliniat Geoană.
Dacă puterea nu va avea „decența” să aștepte decizia Curții Constituționale, „partidul nostru va fi nevoit să ia măsuri mai radicale” pentru apărarea Constituției și a democrației, a spus Geoană.
Liderul PSD a precizat că, în această eventualitate, BPN a aprobat ca parlamentarii partidului să declanșeze o grevă parlamentară pe termen limitat până la intrarea în normalitate și până când decizia Curții va fi așteptată și aplicată. El a menționat că, în această eventualitate, parlamentarii PSD vor continua să fie activi la comisii și în circumscripții.
Dacă Curtea Constituțională va decide că modificarea regulamentelor este constituționalã, PSD va respecta decizia Curții, a menționat el.