Comitetul Executiv al PSD Suceava va lua mâine o decizie privind viitorul consilierului județean Ioan Corjuc în partid. Anunțul a fost făcut de președintele organizației PSD, deputatul Cătălin Nechifor. Ioan Corjuc ar putea fi exclus din PSD pentru că s-a dus la ședința de miercuri a deliberativului județean, contrar celor stabilite la partid. Corjuc a fost singurul reprezentant al opoziției prezent la reuniunea deliberativului județean, absența colegilor săi de la PSD și PNL ducând la blocarea unei investiții de 60 de milioane de euro.
La reuniunea de miercuri, în care s-a discutat pentru a doua oară consecutiv pe marginea unui proiect privind reabilitarea a șapte drumuri județene, au participat doar aleșii PD-L. În sală au mai fost prezenți primarii, dar și consilieri și preoți din localitățile prin care trec cele șapte drumuri.
Ioan Corjuc a declarat că se așteaptă să fie exclus din partid după gestul său de a participa la ședința extraordinară de miercuri a deliberativului județean, când s-a discutat proiectul vizând transmiterea spre administrare către Ministerul Dezvoltării și Turismului a șapte drumuri județene pentru a fi modernizate prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii.