Parafare

PSD, UNPR și PC Suceava au semnat protocolul de colaborare pentru alegerile europarlamentare

Consiliul de Coordonare Județean al Alianței Electorale PSD-UNPR-PC din județul Suceava, format din președinții filialelor Suceava ale PSD – Cătălin Ioan Nechifor, UNPR – Cătălina Elena Vartic și PC – Cezar Cioată, a stabilit, vineri, calendarul comun de acțiuni pentru campania electorală pentru alegerile europarlamentare, de luna viitoare.
Potrivit unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Maftei, în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare s-au discutat, de asemenea, obiectivele prevăzute în noua variantă de protocol ce prevede constituirea Alianței Electorale PSD-UNPR-PC.
„Cele trei partide din cadrul Alianței Electorale PSD-UNPR-PC sunt determinate pentru obținerea locului I pe județul Suceava la scrutinul din 25 mai 2014 deoarece au decis susținerea candidaturii lui Tiberius Marius Brădățan pe lista comună a alianței pentru Parlamentul European. În prezent alianța electorală PSD-UNPR-PC are în județul Suceava 38 de primari, 32 de viceprimari, 11 consilieri județeni și 528 de consilieri locali”, se arată în comunicat.
În urma reunirii Consiliului de Coordonare Județean Suceava a fost semnat protocolul de colaborare al Alianței ElectoralePSD-UNPR-PCla nivelul județului Suceava.
Potrivit documentului semnat, „europarlamentarii alianței electorale vor face parte din Grupul S&D din Parlamentul European și vor desfășura activități în cadrul acestuia pe toată durata mandatului”.

Recomandări

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți