Nemulțumiri

PSD Suceava protestează față de o măsură fiscală care vizează „strict clientela PNL”

PSD Suceava protestează față de o măsură fiscală care vizează „strict clientela PNL”
PSD Suceava protestează față de o măsură fiscală care vizează „strict clientela PNL”

Social democrații suceveni protestează față de recenta modificare a Codului de procedură fiscală în sensul obligativității semnării declarației de profit de către un consultant fiscal, măsură care, în opinia lor, vizează „strict clientela politică a PNL”.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu (foto), a arătat că atât șeful ANAF, cât și cel al Gărzii Financiare sunt consultanți fiscali și că prin această măsură „ se încearcă să se direcționeze bani către clientela politică a PNL, tocmai pentru că în următorul an vor fi trei campanii electorale”.
„Motivele invocate, și anume desele neconcordanțe între bilanțurile contabile și declarațiile de profit, sunt ridicole, pentru că, în mod evident, elementele declarației privind impozitul pe profit sunt conținute în bilanțul contabil. Guvernul liberal, în loc să reducă birocrația, o amplifică”, a spus Donțu.
El a apreciat că, prin această decizie, se dă o grea lovitură profesiei de contabil, în sensul că pentru o semnătură, un consultant fiscal poate câștiga mai mult decât munca unui contabil, „care presupune pregătirea și responsabilitatea întregii contabilități a unei firme”.
În opinia lui Donțu, o soluție ar fi fost delegarea către contabili a atribuției de a semna declarația de profit.
„Noi considerăm că doar pentru faptul că această profesie a experților contabili și tot ce înseamnă dinamismul profesiei de contabil în Uniunea Europeană nu s-a dezvoltat în această guvernare nu este corect să dai practic bani pentru această semnătură unei noi profesii de consultant fiscal. Această prevedere, în opinia noastră, este chiar mai gravă decât recomandările pe care Gheorghe Flutur le făcea ca proiectele SAPARD să fie redactate numai de anumiți consultanți liberali”, a mai spus Donțu.

Recomandări

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

Consultantul Adrian Bența va susține la Suceava un seminar despre principalele actualizări fiscale aplicabile în 2025

Seminarul pe teme de fiscalitate va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava
Seminarul pe teme de fiscalitate va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava