Răspuns

PSD Suceava pregătește riposta la „agresiunea” PDL



Cătălin Nechifor: „Ceea ce a făcut PDL a fost un atentat la buna funcționare a consiliilor locale”
Cătălin Nechifor: „Ceea ce a făcut PDL a fost un atentat la buna funcționare a consiliilor locale”

PSD Suceava va fi „deschis la dialog” cu primarii și consilierii din alte partide care intenționează să urce în barca social-democrației. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că nu și-a făcut un scop din atragerea de primari și consilieri de la alte partide, dar nici nu pune barieră dialogului pe această temă, intensificat după ce ordonanța de urgență care dă liber la migrația politică a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare. Nechifor a afirmat că „nu sunt înțelegeri subterane” cu aleșii locali, dar partidul său este interesat de asigurarea unor majorități stabile în consiliile locale și în Consiliul Județean. Liderul PSD a ținut să sublinieze că n-a fost deloc „plăcut surprins” de tentativele de schimbare a viceprimarului de Suceava și a vicepreședintelui CJ sau de blocarea unor proiecte de hotărâri în Consiliul Local Fălticeni, venite din partea noii alianțe PDL-PNL. Acest lucru i-ar fi demonstrat o dată în plus că „administrația publică are nevoie de susținere”.
„Dorința reciprocă” este calea pe care o anunță PSD pentru completarea garniturii de aleși locali
„Ceea ce a făcut PDL a fost un atentat la buna funcționare a consiliilor locale. La Fălticeni, din orgolii politice s-au blocat două proiecte importante. În Consiliul Local Suceava, nu s-au putut lua decizii în problema câinilor vagabonzi și a Termica. N-am început noi, au început cei de la PDL și avem și noi dreptul la reacție. Din păcate, nu primești întotdeauna ce dai”, a comentat Nechifor, ultima referire fiind la faptul că PDL, prin consilierii săi, are președinția sau secretariatul unor comisii din Consiliul Județean, deși la vremea stabilirii acestora erau minoritari. Președintele PSD Suceava a mai spus că nu intenționează să schimbe „anumite aranjamente locale”, însă în consiliile locale în care lucrurile nu mai funcționează vor fi luate măsuri, desigur, pe baza „unor dorințe reciproce”. Deși nu a spus-o explicit, se pare că Nechifor are în vedere în primul rând primarii și consilierii care au fost aleși pe listele USL, „care chiar au crezut în USL”, respectiv cei ai PNL, dar nici cei din alte partide nu sunt dați deoparte.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost alături de cetățenii din Hurjuieni care s-au răsculat împotriva exploatărilor din albia râului Suceava

Emanuel Ungureanu susține demersurile cetățenilor din localitatea Hurjuieni de a stopa exploatările din albia râului Suceava
Emanuel Ungureanu susține demersurile cetățenilor din localitatea Hurjuieni de a stopa exploatările din albia râului Suceava

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean
Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Suceava este în topul județelor care vor fi afectate de concedierile din administrațiile locale, cu 627 de posturi reduse

Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate
Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate