PSD Suceava îl acuză pe candidatul Alianței D.A. pentru funcția de primar al comunei Breaza, Ștefan Macovei, de abuz în campania electorală. Social democrații susțin că în cele două săptămâni de campanie, democratul Ștefan Macovei, care ocupă în momentul de față funcția de viceprimar interimar, a făcut personal plata subvențiilor pentru agricultură. În aceste condiții, PSD Suceava consideră că această inițiativă a candidatului democrat este un abuz, cu atât mai mult, cu cât primăria are un angajat care se ocupă direct de plata acestor subvenții. Mai mult, social democrații consideră că inițiativa lui Ștefan Macovei a avut ca scop clar creșterea numărului de alegători, astfel încât au comparat această acțiune cu cea a fostului democrat Brîndușel Nichitean, care a pierdut mandatul de senator după ce a votat de mai multe ori. Într-un comunicat de presă emis de PSD Suceava se mai arată faptul că „în continuarea practicilor caracteristice PD, care sfidează deontologia electorală, candidatul Alianței PNL – PD pentru funcția de primar al comunei Breaza la alegerile din 8 octombrie, și-a dat în petic ca și celebrul Nichitean Brîndușel. Și au făcut acest lucru pentru a-și spori numărul de votanți”. Având în vedere toate aceste situații, PSD Suceava a anunțat că au fost sesizate organele electorale competente, de la care se așteaptă o hotărâre față de „acest abuz din campania electorală”.





