PSD Suceava a răspuns acuzațiilor aduse de deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, cu privire la faptul că actuala guvernare PSD-ALDE „lovește puternic în sistemul de educație”, prin subfinanțarea acestui domeniu, reducerea numărului de posturi, dar și prin închiderea de școli și grădinițe. În replică, social-democrații suceveni au precizat că ar fi fost bucuroși dacă vocea deputatului Ioan Balan ar fi fost la fel de puternică pentru apărarea învățământului în perioada 2010 – 2012, atunci când cadrelor didactice și nedidactice li s-au diminuat salariile cu 25%, când orice investiție în infrastructura școlară a fost sistată și când numărul de angajați necalificați de la catedră era mai mare ca în momentul de față. „În altă ordine de idei, trebuie să subliniem faptul că în acea perioadă, multe cadre didactice calificate au trebuit să se reorienteze în carieră, căutând cu predilecție să se angajeze în mediul privat, pur și simplu pentru a reuși să-și întrețină familiile, să-și plătească ratele, să simtă că valorează ceva în societate și că nu muncesc degeaba. La momentul respectiv, învățământul nu mai era deloc un domeniu atractiv, ori guvernarea PSD a reparat asta prin măsurile luate ulterior”, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.
Social-democrații amintesc de faptul că Ioan Balan a vorbit și despre 2.500 de școli promise în campania electorală de PSD. „Este adevărat, ne-am asumat acest lucru în programul de guvernare, doar că trebuie să-i amintim distinsului nostru coleg că programul de guvernare a fost gândit pe o perioadă de patru ani, iar acum suntem abia la jumătatea lui. Așa că până să arunce cu piatra, mai degrabă ar pune mâna pe telefon să se informeze, în primul rând chiar de la colegii dumnealui, primarii PNL-iști, ce fonduri au primit prin Programul PNDL 2, pentru reconstrucția, construcția sau renovarea de unități școlare în comunele pe care le conduc, apoi să sune la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru a vedea situația pe țară a alocării fondurilor pentru astfel de investiții”, i-a transmis PSD deputatului Ioan Balan.
În comunicat se mai arată că orice discuție în privința învățământului este foarte binevenită, dar ar fi „de-a dreptul extraordinară” dacă, pe lângă critici mai mult sau mai puțin fondate, s-ar veni cu soluții acolo unde este nevoie de ele. „Nu trebuie să uităm că în primul rând lucrăm împreună pentru România, indiferent de partidul politic din care provenim. Pe lângă asta, apreciem faptul că puțină modestie nu strică și că domnul deputat Ioan Balan poate da lecții cel mult în afaceri, în construcția de parcuri lângă vegetații forestiere, în amenajarea de terenuri de sport în pantă, dar în privința învățământului, poate ar fi mai înțelept să se abțină”, se arată în finalul comunicatului de presă.