Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, i-a sugerat președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, să înființeze o Asociație a Crescătorilor de Iepuri. Îndemnul lui Nechifor vine după ce Gheorghe Flutur a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la înființarea Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne. Liderul social-democraților suceveni a precizat că la fel de bine, Gheorghe Flutur ar putea să înființeze o asociație a crescătorilor de iepuri, în condițiile în care „în PD-L sunt foarte mulți iepuri care acum încep să fugă”.
„Fug de li se rup picioarele pentru că nu își mai găsesc orizontul. Vreau să spun în mod categoric că intenția noastră este să ne consolidăm ca partid politic, ca PSD și USL. Iar iepurii care sunt acum la PD-L pot să fugă liniștiți, dar nu neapărat la noi”, a precizat Nechifor.
El a subliniat că PSD nu și-a stabilit ca proiect politic primirea în partid a foștilor pedeliști, chiar dacă aceștia au fost la un moment social-democrați.
PSD Suceava îi sugerează lui Gheorghe Flutur să facă o asociație a crescătorilor de iepuri
