Organizația Județeană Suceava a PSD a anunțat că, joi, a început acțiunea „Nu haina îl face pe om”, prin care dorește ca prin colectă publică să strângă bani pentru a-i cumpăra un costum nou președintelui României, Traian Băsescu. Acțiunea se va derula până în data de 25 februarie, ora 12.00.
Vicepreședintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost impresionat de declarația președintelui Traian Băsescu, că ar vrea să aibă un salariu mai mare de 1.100 de euro pentru că nu are voie să aibă costum ros în coate, făcută în urmă cu câteva zile la postul public de televiziune. „Invităm la sediul PSD medicii cărora le-au fost tăiate salariile, profesorii care au fost umiliți, mamele cărora li s-au tăiat indemnizațiile de creștere a copiilor, pensionarii care trebuie să plătească CAS, tinerii și toate categoriile nemulțumite, să doneze o sumă de maximum 2 lei pentru haina președintelui Băsescu. Vom face și o cutie de colectă, ca o cutie a milei. Pe 25 februarie vom trimite costumul la Cotroceni prin curierat rapid, astfel încât acesta să ajungă la timp la domnul Traian Băsescu. Pe 26 februarie este congresul UDMR și suntem absolut convinși că până atunci domnul Traian Băsescu va roade în coate și în genunchi trei sau mai mult costume, la negocieri. Tratăm această acțiune ca pe una foarte serioasă, deși fondul este chiar tragic”, a declarat Milici.
Acesta a mai spus că știe că în aceste zile președintele României poartă negocieri intense cu UDMR pentru rămânerea acestei formațiuni la guvernare, alături de PDL și UNPR. „Soarta acestei națiuni depinde de congresul UDMR”, a spus vicepreședintele PSD.
În ceea ce privește marca de costum pe care PSD Suceava o va alege pentru președinte, Milici a afirmat că va fi în funcție de buget, dar și-a exprimat convingerea că vor fi suficienți suceveni care vor dona câte 2 lei astfel încât să poată face achiziția de la firma preferată de Traian Băsescu pentru haine, Hugo Boss. Donația PSD pentru președinte se rezumă la haine, „de papuci o să ne ocupă mai târziu, papucii o să-i dea tot poporul”.
Acțiune
PSD Suceava face chetă ca să-i cumpere un costum președintelui Băsescu
