Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că deține dovezi că firme ale lui Omar Hayssam din județul Suceava au contribuit cu miliarde de lei vechi la campania electorală a lui Traian Băsescu din 2004, prin intermediul unor fundații. Mîrza a declarat că documentele care atestă aceste legături vor fi făcute publice astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
„Traian Băsescu va trebui să dea explicații foarte serioase poporului român, atât în legătură cu Omar Hayssam și intervențiile la procurori și dirijarea anchetei, dar și despre ce s-a întâmplat cu acea mare sumă de bani din răscumpărarea ziariștilor, patru milioane de dolari, despre care nu se știe nimic. Omar Hayssam și Traian Băsescu au avut legături și cu județul Suceava prin faptul că de la firmele lui Hayssam s-au virat miliarde de lei vechi la fundații care au organizat campania electorală pentru alegerile prezidențiale”, a declarat senatorul Mîrza.
PD-L așteaptă dovada
În replică, prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, a spus că așteaptă ca aceste afirmații să fie susținute și de probe.
„Vrem să vedem documentele, pentru că și noi putem să aducem documente vizavi de avantajele de care a beneficiat Omar Hayssam în județul Suceava, cum le-a obținut, cine l-a ajutat să le obțină și cine a mai avut acțiuni împreună cu el”, a spus Onofrei.
Curiozitatea față de documente și-a manifestat-o și secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan. „Suntem foarte curioși să vedem acele documente și unde s-au dus banii, pentru ca în înșiruirea de litere PD-L – PSD să nu fie cumva o confuzie. Ce știm cu siguranță este că fosta conducere PSD a Consiliului Județean din perioada respectivă a fost foarte serviabilă cu Omar Hayssam, cu firmele acestuia de cherestea și ape minerale, cu cel care când pleca în excursie, conducător de grup era Iliescu. Văd că, în aceste zile, la Suceava continuă seria atacurilor la adresa lui Traian Băsescu pe filiera Omar Hayssam, dar cetățenii știu că Hayssam este un produs marca PSD”, a apreciat deputatul Bălan.