PSD Suceava a sesizat Comisia de etică a partidului în privința primarului din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc



Radu Reziuc
Radu Reziuc

Organizația Județeană Suceava a PSD a sesizat Comisia de etică a partidului, de la nivel central, în privința primarului din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, acuzat de violență în familie, lipsire de libertate și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Președintele PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a precizat, miercuri, că documentele referitoare la acest caz vor fi trimise la comisie până cel târziu săptămâna viitoare. După ce va fi audiat și Radu Reziuc, comisia va face propuneri pentru sancțiuni, care pot merge până la excluderea din partid.

Reamintim că primarul din Mitocu Dragomirnei este acuzat că și-a agresat iubita și pe fiica acesteia, în vârstă de 19 ani, sâmbătă, 31 ianuarie, la cabana pe care o are în Dragomirna. Atât mama, cât și fiica au certificate medico-legale care atestă că au suferit leziuni care necesită câte 5 și 7 zile de îngrijiri medicale. Mama are leziuni vizibile la nivelul feței, în timp ce fiica a fost lovită la cap, cu ceea părea a fi un pistol, conform declarațiilor lor.

Judecătoria Suceava a emis un ordin de protecție valabil 12 luni față de Radu Reziuc, prin care acesta a fost obligat să poarte și dispozitivul electronic de supraveghere, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de cele două părți vătămate din dosar.



Recomandări

Avocatul mamei și fiicei care ar fi fost agresate de primarul Reziuc: „Vorbim despre două femei care au fost legate, lovite, sechestrate o noapte întreagă”

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical
După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol