Inițiativă

PSD Suceava a montat instrucțiuni bilingve în parcarea subterană din Suceava pentru a-i ajuta pe turiștii străini



Noile instrucțiuni bilingve montate de PSD Suceava la intrarea în parcările subterane
Noile instrucțiuni bilingve montate de PSD Suceava la intrarea în parcările subterane

Social-democrații suceveni au montat instrucțiuni bilingve, în română și engleză, la intrările în cele două parcări subterane din municipiul Suceava pentru a-i ajuta pe turiștii străini să înțeleagă modul în care trebuie să procedeze pentru a-și parca mașinile și pentru a obține tichetele de parcare. Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, a precizat că încă de la deschiderea parcărilor subterane, Primăria a montat și a păstrat în tot acest timp doar instrucțiuni în limba română. Dan Ioan Cușnir a arătat că Suceava este un municipiu turistic, iar parcările subterane trebuie să fie folosite și de turiștii străini, motiv pentru care instrucțiunile cu privire la modul în care se poate obține tichetul sau timpul maxim de parcare ar fi trebuit să fie amplasate și într-o limbă de circulație internațională. „Primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi ar trebui să știe că străinii care vizitează județul Suceava nu prea au cum să știe limba română. Și în momentul în care turiștii străini intrau în parcare nu aveau cum să înțeleagă nimic din «elegantul» anunț care stă acolo de ani de zile”, a declarat liderul PSD Suceava. El a spus că pentru a corecta această situație social-democrații au realizat alte afișe, bilingve, pe care le-au montat deja pe parcometrele de la intrările în parcările subterane, în locul celor care erau doar în limba română.
În același timp, Dan Ioan Cușnir a făcut referire și la o altă situație pe care a întâlnit-o în parcările subterane, și anume inscripțiile „Femei” și Bărbați”, scrise cu markerul pe ușile de la toaletă. „Ion Lungu și Lucian Harșovschi trebuie să știe că «Barbați» și «Femei» nu înseamnă nimic, în nici o altă limbă. Din acest motiv, pentru toalete, există niște semne valabile peste tot în lume. Și am făcut noi aceste mici modificări în locul celor care sunt plătiți din banii sucevenilor pentru a le observa și modifica”, a mai spus președintele Organizației Municipale Suceava a PNL.
Dan Ioan Cușnir a mai declarat că cel mai grav lucru pe care l-a văzut în parcările subterane, și care arată disprețul edililor față de persoanele cu dizabilități, este cel legat de spațiile de parcare destinate acestora. Cușnir a arătat că locurile de parcare pentru aceste persoane sunt blocate cu popice. „Deci o persoană cu dizabilități, când vrea sa parcheze, trebuie să se dea jos, să dea popicele deoparte și mai ales să fie foarte atentă la plecare să pună popicele la loc”, a spus Dan Ioan Cușnir. El a mai precizat că în nici un alt loc din lume nu se mai întâlnește o astfel de situație.



Recomandări