Contre

PSD Suceava a descoperit la Flutur „o nerușinată pauză de memorie”

Mirela Adomnicăi: „Domnul Flutur se eschivează de vinovăția unei guvernări la care a fost părtaș doi ani de zile”
Mirela Adomnicăi: „Domnul Flutur se eschivează de vinovăția unei guvernări la care a fost părtaș doi ani de zile”

Social democrații suceveni solicită foștilor membri PD și PNL care se regăsesc în prezent în PD-L să-și asume greșelile pe care le-au făcut în cei doi ani de guvernare cu Alianța D.A., 2005 și 2006.
Solicitarea îl vizează în mod deosebit pe fostul ministru liberal al agriculturii, Gheorghe Flutur, în prezent președinte al organizației județene a PD-L și vice la nivel național al acestei structuri politice, PSD-iștii constatând faptul că acesta „se eschivează de vinovăția unei guvernări la care a fost părtaș doi ani de zile”.
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a descoperit la liderul democrat-liberal „o nerușinată pauză de memorie”.
„Cu o nerușinată pauză de memorie se eschivează de vinovăția unei guvernări la care a fost părtaș timp de doi ani de zile și la temelia căreia a săpat chiar cât se poate de temeinic, și mă frapează cinismul cu care domnul Flutur susține că actualul dezastru economic se datorează faptului că la inițiativa PSD s-au majorat pensiile, făcându-se că uită că măsurile economice nerealiste și prost gestionate de către executivul din 2005 poartă semnătura Alianței D.A., din care a făcut parte și dumnealui. Am văzut cota unică de impozitare, care a dat bugetul statului peste cap, iar mult susținuta de către domnul Flutur Lege 247/2005 cu retrocedările integrale a scos sume considerabile de la același buget. Și aceste măsuri poartă semnătura Alianței D.A.”, a spus Adomnicăi.
Adomnicăi crede că Flutur a lansat oficial ofensiva de racolare a primarilor PSD
Deputata PSD de Suceava s-a legat de afirmația președintelui organizației județene a PD-L potrivit căreia în zilele următoare va lansa ofensiva de informare în mediul rural.
Adomnicăi vede în această ofensivă, de fapt, o ofensivă de racolare a primarilor de la alte partide, și îndeosebi de la PSD.
„Întrucât mi-a sunat foarte războinic termenul de ofensivă, am luat dicționarul explicativ al limbii române și am citit cu atenție definiția care spune că ofensivă înseamnă acțiunea de atac cu scopul de a nimici inamicul și de a-i cuceri teritoriul. Având în vedere contextul politic din ultimele luni, având în vedere presiunile care se exercită asupra primarilor noștri, s-ar părea că domnul Flutur a lansat oficial ofensiva împotriva primarilor PSD și, sub pretextul informării, de fapt lansează ofensiva de racolare a primarilor din mediul rural și nu ofensiva de informare”, a spus Mirela Adomnicăi.
Flutur amintește că înțelegerile dintre echipele lui Tăriceanu și Iliescu au distrus guvernul Alianței D.A.
Președintele PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a făcut la rând-i apel la memoria deputatului Adomnicăi. El a ținut să-i aducă aminte acesteia că în 2005-2006 eforturile făcute de echipa guvernamentală în componența căreia s-au aflat atât el, cât și foștii miniștri PD a dus România în Uniunea Europeană.
„Înțelegerile subterane făcute de echipa Tăriceanu și echipa Iliescu, din care face parte și doamna Adomnicăi, au făcut ca acest guvern să fie oprit, și eșecurile de astăzi sunt rezultatul complicității dintre oligarhia PNL-istă și cea PSD-istă. Dacă dumneaei se dorește a fi purtătorul de cuvânt al acestui tandem, o atenționez, este astăzi la guvernare și eșecurile le va plăti alături de ceilalți”, a spus Flutur. Legat de acuzele potrivit cărora a declanșat oficial ofensiva de racolare a primarilor PSD, Flutur a declarat că Adomnicăi „nu are dreptul să vorbească de racolări, pentru că, din informațiile mele, lucrează cu ziua la racolarea primarilor PD-L, exemplu fiind comuna Dărmănești, unde a avut eșec”.

Recomandări

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava