Social democrații suceveni au depus duminică, la Poliție, trei plângeri penale și 12 sesizări privind nereguli flagrante în secțiile de votare. Acesta este bilanțul zilei de vot prezentat de vicepreședintele Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu.
Una dintre plângerile penale îi vizează pe cei implicați în incidentul petrecut sâmbătă seară în comuna Păltinoasa când, susține Donțu, membri și simpatizanți PD-L, în frunte cu Ion Bîrsan, l-au bătut pe reprezentantul PSD în secția votare, Alexandru Catargiu, la el acasă. Donțu spune că bărbatul a fost lovit cu un par în cap, fiind internat în stare gravă în spital. În consecință, Catargiu nu a mai putut să-și exercite funcția de membru în biroul electoral al secției de votare. Vicepreședintele PSD Suceava a prezentat, în conferința de presă de ieri, fotografii cu reprezentantul PSD în secția de votare din Păltinoasa, în care loviturile la cap sunt vizibile.
Social democrații suceveni au solicitat poliției extinderea cercetărilor și asupra primarului de Păltinoasa, Cristian Carpiuc, ca fiind autor moral al mai multor incidente electorale.
„Nu este prima dată când se întâmplă astfel de situații în comuna Păltinoasa și toate au fost soluționate cu rezoluții gen «eveniment cu autori necunoscuți sau autori cu dizabilități psihice». Este timpul ca autorul moral al incidentelor de pe raza comunei să răspundă în fața legii”, a spus Donțu.
PSD Suceava a mai solicitat ca șeful postului de poliție din Păltinoasa să se abțină de la efectuarea cercetărilor, întrucât nu mai prezintă credibilitate.
Plângere penală împotriva președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din Slatina
A doua plângere penală este îndreptată împotriva președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din comuna Slatina. Potrivit lui Donțu, aceștia au interzis accesul în secția de votare sâmbătă, de la ora 18, și duminică, de la ora 6 la 6.30, a reprezentanților partidelor politice, cu excepția celui de la PD-L.
„Cu o zi înaintea votării, în secții au fost primiți doar președintele, locțiitorul, reprezentantul PD-L și jandarmul. A doua zi dimineață, între 6 – 6.30, secțiile de votare au funcționat în aceeași componență care a fost prezentată de noi pentru seara dinaintea votului. De la 6.30 s-a permis și reprezentanților partidelor de opoziție să intre în secția de votare. De remarcat proasta organizare a alegerilor și neglijența Instituției Prefectului, care, deși BEJ dorea încă de sâmbătă seara să schimbe președinții secțiilor de votare din Slatina, nu a avut la îndemână rezerve pentru acea comună sau zonă, înlocuirea producându-se abia duminică, la ora 17, mult prea târziu”, a declarat Donțu.
A treia plângere penală este îndreptată împotriva omului de afaceri Adrian Artene, care, după cum susține Donțu, în ziua votului a practicat turismul electoral cu trei mașini care au fost filmate și fotografiate.
Ovidiu Donțu a declarat că PSD Suceava analizează posibilitatea depunerii unei plângeri penale și împotriva prefectului Sorin Arcadie Popescu, pentru abuz în serviciu. Potrivit lui Donțu, prefectul nu a ținut cont de prevederile legii electorale cu privire la desemnarea președinților și locțiitorilor în birourile electorale ale secțiilor de votare, fiind evitați juriștii, deși exista o listă cu circa 50 de persoane cu pregătire juridică.
Cele 12 sesizări vizează nereguli precum distribuirea de țigări în gara Ițcani pentru a se vota cu Băsescu, prezența a 150 de mașini pe imașul comunei Ipotești și străzile laterale, care transportau oamenii la vot, buletine de vot fără ștampila de control, prezența mai multor persoane în cabina de vot.
„Toate aceste lucruri arată că prefectul județului nu a fost capabil să organizeze aceste alegeri pe teritoriul județului”, a concluzionat Donțu.
Bilanț
PSD Suceava a depus trei plângeri penale și 12 sesizări privind nereguli la vot
