Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, luni, că alegerile interne din UDMR, care vor avea loc la congresul din luna februarie, ar putea aduce schimbarea poziției acestei formațiuni în legătură cu participarea la guvernare. Mîrza a declarat, luni, în conferință de presă, că deja sunt politicieni din UDMR care vor ca uniunea să iasă de la guvernare considerând că în caz contrar această formațiune nu va mai obține un scor electoral care să-i permită să acceadă în Parlament.
Senatorul sucevean a precizat că de poziția UDMR, respectiv venirea acesteia alături de alianța PNL-PC-PSD, depinde plecarea PDL de la guvernare, menționând că democrat-liberalii trebuie înlăturați cât mai repede de la putere întrucât au adus țara la dezastru economic, „au adus jale și sărăcie în casele românilor și au decredibilizat România atât pe plan european cât și mondial”.
„PDL nu a construit nimic ci doar au făcut afaceri de partid și bani pentru pușculița partidului”, a spus Mîrza.
Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava apreciază că în județul nostru PDL „nu este în stare nici să întrețină ceea ce s-a construit în perioada administrației PSD”.
„Ei nu-s în stare nici să măture în toate încăperile din obiectivele construite de noi. Știu doar să facă paranghelii și petreceri”, a declarat senatorul social-democrat.