Vicepreședintele Departamentului de Educație al PSD, Gabriel Ispas, a solicitat, ieri, Guvernului retragerea HG 789/2011 privind metodologia evaluării și clasificării universităților, afirmând că actul normativ este arbitrar și abuziv.
Ispas a susținut, într-o conferință de presă, că HG 789/2011, prin stabilirea a cinci indicatori pentru clasificarea universităților, încalcă Legea de funcționare a ARACIS și conferă și Ministerului Educației dreptul de a face clasificări, însă în funcție de parametri care nu au fost definiți prin lege.
Social-democratul a apreciat că, în condițiile în care evaluarea și clasificarea universităților nu va fi atributul exclusiv al ARACIS, instituțiile de învățământ superior vor fi clasificate „din condei, în biroul ministrului”.
Ispas a susținut că actul normativ respectiv este abuziv și are în spate interese politice, legate de viitoarele alegeri, de anul viitor, pentru senatele universităților.
El a solicitat Guvernului retragerea HG, până la momentul în care Consiliul Rectorilor, reprezentanții Ministerului și ARACIS vor ajunge la un consens cu privire la criteriile și metodologia de clasificare.
Ispas a mai declarat că Guvernul a emis un alt act normativ care încalcă Legea Educației, HG nr.681/2011, care birocratizează programele de doctorat, stabilind că un conducător de doctorat nu poate avea mai mult de 8 doctoranzi.
El a apreciat că, în condițiile în care până acum conducătorii de doctorat puteau avea 15 doctoranzi, iar posturile de conducător de doctorat au fost blocate și concursurile de promovare în aceste posturi au fost amânate, generația actuală de masteranzi va beneficia de doar jumătate din locurile de doctorat anunțate de MEC.
Universitățile vor fi clasificate în funcție de nivelul studiilor pe care le organizează – licență, masterat sau doctorat -, programele de învățământ ale acestora vor fi de asemenea ierarhizate în funcție de performanță, iar alocațiile bugetare vor fi prioritizate pe baza acestor ierarhii.
Noul sistem va fi aplicat în baza unei metodologii aprobate, miercuri, de Guvern, a anunțat ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Acesta a susținut că, până în prezent, locurile la licență, masterat sau doctorat erau alocate după „bunul plac al ministrului”, dar că, potrivit noii metodologii, universitățile vor fi sprijinite financiar pe baza unor criterii de perfomanță clar definite.
„Statul va aloca resurse acolo unde există resurse de a se face performanță”, a spus ministrul Funeriu.
Acesta a afirmat că universitățile au raportat deja o parte dintre indicatorii ceruți pentru clasificare și a precizat totodată că Ministerul Educației are dreptul de a sancționa universitățile care raportează date false.