Consilierii județeni suceveni din PSD și PNL au declarat, ieri, că nu sunt de acord cu înființarea unui supermarket în curtea Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și au afirmat că nu vor aviza o cerere făcută de conducerea unității în acest sens.
Consilierul județean PSD Carmen Agoutin, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că Spitalul Județean Suceava a solicitat avizul consiliului pentru înființarea, în curtea spitalului, a două centre de sănătate mintală, pentru copii și adulți, care ar putea fi finanțate de firma care administrează rețeaua de supermarket-uri Plus.
Astfel, în schimbul alocării unei suprafețe de 4.800 de mp în curtea spitalului pentru construcția unui magazin, firma ar urma să finanțeze construirea celor două centre de sănătate mintală și să plătească, lunar, o redevență de 40.000 de euro.
Agoutin a spus că CJ Suceava a cerut Ministerului Sănătății Publice o opinie științifică asupra acestei cereri.
Ea a arătat că ieri s-au întrunit comisiile de sănătate și urbanism din CJ Suceava, dar acestea nu au putut adopta o decizie în lipsa unui studiu de oportunitate, a unui răspuns al MSP și a subliniat că directorul spitalului nu a venit la comisie să prezinte situația.
Agoutin a declarat că nu consideră oportună construcția unui supermarket în curtea spitalului. „Nu-și găsește locul acolo. Și Consiliul Medical al spitalului s-a pronunțat în acest fel”, a spus Agoutin.
Neînțelegere în privința orei
Într-o altă conferință de presă, consilierul județean liberal Bogdan Cristache a spus că PNL nu susține înființarea unui supermarket în curtea spitalului.
El a declarat că trebuie făcut un studiu de oportunitate privind înființarea celor două centre de sănătate mintală. „Trebuie să vedem dacă această investiție în centre de sănătate mintală este oportună, iar dacă da, să fie făcut un studiu de fezabilitate și un proiect de finanțare din fonduri structurale”, a spus Cristache.
El a arătat că pacienții vin la spital pentru a fi tratați de diverse afecțiuni de care suferă și nu pentru a merge la supermarket.
Managerul interimar al Spitalului de Urgență, dr. Doina Ganea Motan, spune însă că spitalul n-a cerut niciodată aviz pentru magazinul Plus, ci doar pentru cele două centre de sănătate mintală.
„Studiul de fezabilitate și proiectul sunt depuse încă de anul trecut la Școala Națională de Sănătate Publică, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății. Centrele urmează a fi finanțate de minister și voi cere confirmarea că Suceava a fost prinsă în graficul de investiții din acest an. De la Consiliul Județean avem nevoie de aprobare pentru construcție și am cerut-o de anul trecut. Inițial ni s-a spus că vom primi răspuns în decembrie, dar până acum nu știm nimic”, a precizat dr. Ganea Motan.
În ceea ce privește absența ei de la ședința la care a fost invitată, medicul a precizat că a fost vorba de o neînțelegere în privința orei.
„Eu am știu de ora 11.00, de fapt a fost 8.30 și când am venit l-am mai găsit doar pe domnul consilier Iacob, care mi-a explicat că trebuie să aduc și aici proiectul și studiul de fezabilitate”, a mai spus medicul.