Ministrul Justiției, Raluca Prună, a lipsit marți de la dezbaterea moțiunii împotriva sa, vicepremierul Costin Borc anunțând că ea se va adresa Parlamentului săptămâna viitoare, în replică social-democratul Florin Iordache afirmând că speră că premierul va avea decența să o demită până atunci, scrie Mediafax.Ministru Justiției, Raluca Prună, le-a transmis deputaților că nu va putea veni în fața lor pentru că avionul său întârzie, însă va răspunde întrebărilor care îi sunt adresate săptămâna viitoare, mesajul fiind transmis, de la Tribuna Palamentului, de vicepremierul Costin Borc.Acesta a anunțat că avionul cu care ministrul Justiției se întoarce în țară are întârziere din cauza vremii nefavorabile.