PSD și-a finalizat programul de guvernare, bazat pe ipoteza unei creșteri economice de 4,5%

Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, marți, după Biroul Permanent Național, că social-democrații au elaborat un program de guvernare bazat pe ipoteza unei creșteri economice de 4,5% în 2009. Documentul, intitulat „Programul Guvernului Mircea Geoană pentru România”, este, potrivit liderului social-democrat, „un răspuns integrat” la efectele crizei economico-financiare.
Geoană a spus că acest program de guvernare este „cel mai îndrăzneț”. „Nici în anii ’70, când au existat credite externe pentru industrializarea României, nici înainte de război, după criza mondială în anii ’30, nu a venit un partid cu un program atât de ambițios din punctul de vedere al infrastructurilor publice cum am venit noi, astăzi”, a descris Geoană programul de guvernare al PSD.
El a menționat că măsurile cuprinse în acest program vor conduce la „o schimbare din temelii a modului în care România funcționează”.
Geoană a mai spus că planurile anticriză elaborate de PDL și de PNL reprezintă „soluții mediocre și greșite” și că reducerea cu 10% a asigurării sociale, anunțată ca intenție de Cabinetul Tăriceanu, ar duce la prăbușirea bugetului de stat.
Liderul PSD a precizat că acest document a fost elaborat în ipoteza unei creșteri economice de 4,5%, în 2009.
Programul include proiectarea multianuală a bugetului și alocarea, în următorii patru ani, a sumei de 1,665 miliarde de euro pentru infrastructură, sumă care include fonduri europene și fonduri provenite de la BEI sau BERD.
De asemenea, programul include măsuri de majorare a salariilor și pensiilor mici, reducerea „agresivă” a facturii la întreținere pentru familiile cu venituri modeste, reducerea cheltuielilor publice prin micșorarea numărului de agenții guvernamentale.

Recomandări

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu