Declarații

PSD se anunță solidar cu românii la „măcelul fiscal” anunțat de Băsescu

Gavril Mîrza: „Guvernul și-a demonstrat incapacitatea, nu poate să mai conducă România decât într-o singură direcție, aceea a falimentului”

Diminuarea drastică a veniturilor bugetarilor și a pensionarilor, anunțate, joi, de președintele României, Traian Băsescu, este apreciată de președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, drept „începutul falimentului României”.
„Mă îngrozește teama că România e pe urmele Greciei. Chiar guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a spus că Guvernul Boc a mințit, a dat date false la FMI, ceea ce s-a întâmplat și în Grecia. PSD este solidar cu poporul român și cu cei care se află în situație grea, dar nu poate fi solidar cu Guvernul Boc, cu președintele Traian Băsescu, la genocidul poporului”, a declarat, ieri, în conferință de presă, Gavril Mîrza.
În opinia sa, este necesară „plecarea urgentă” a Guvernului Boc, într-o zi, două, iar după demisia Guvernului ar trebui să se întrunească „înțelepții” pentru a găsi soluții. „Înțelepții” sunt, potrivit lui Mîrza, partidele, sindicatele și alte instituții „cu atribuțiuni în a redresa lucrurile în țară”.
„Guvernul și-a demonstrat incapacitatea, nu poate să mai conducă România decât într-o singură direcție, aceea a falimentului. PSD a anunțat deja o moțiune de cenzură care va fi depusă pe 17 mai, dar până atunci bănuiesc că se vor reuni partidele, sindicatele, este bine să vină și președintele României, pentru a se găsi o soluție de guvernare și redresare a țării”, a mai spus Gavril Mîrza.

Recomandări

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Suplimentarea banilor pentru revelionul din centrul Sucevei este considerată de AUR drept „utilizare iresponsabilă a fondurilor publice”

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului