Nemulțumire

PSD reclamă o acțiune masivă a polițiștilor la Adâncata pentru intimidarea membrilor săi de partid



Ovidiu Milici: „Nu putem să nu remarcăm a polițiștilor, pentru membrii Delegației Permenente a PSD Suceava”
Ovidiu Milici: „Nu putem să nu remarcăm a polițiștilor, pentru membrii Delegației Permenente a PSD Suceava”

Social democrații suceveni reclamă o acțiune masivă a polițiștilor în comuna Adâncata exact în ziua în care acolo se desfășura ședința Delegației Permanente a PSD, scopul în opinia lor fiind acela de intimidare a membrilor de partid.
Purtătorul de cuvânt al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Milici, și-a exprimat surprinderea și consternarea că joi, la Adâncata se aflau în misiune nu mai puțin de nouă mașini ale Poliției și câteva zeci de polițiști care au făcut un filtru total, controlând în mod special mașinile social democraților care au fost prezenți la ședința Delegației Permanente a partidului.
„Nu am contestat și nu contestăm nici o clipă acțiunea Poliției de a verifica în trafic toți șoferii, indiferent de marca mașinilor și conducătorii acestora. Legea este lege pentru orice cetățean al acestei țări. Însă nu putem să nu remarcăm «grija deosebită» a polițiștilor, pentru membrii Delegației Permenente a PSD Suceava, aceștia aflându-se în puncte strategice și la o oră absolut «întâmplătoare»”, a afirmat Milici.
El a adăugat că nici un membru de partid nu a primit sancțiune, dar a remarcat că “după ce toți PSD-iștii au plecat din comună, brusc s-a încheiat și acțiunea poliției”.
El a spus că l-a impresionanta desfășurare de forțe a polițiștilor, s-ar fi așteptat ca oamenii legii să prindă “traficanți de țigări de contrabandă sau de droguri”.
“Îl informăm public pe primul secretar al județului, Gheorghe Flutur, că au greșit partidul atunci când au căutat traficanții. La Adâncata s-a reunit Delegația Permanentă a PSD Suceava, nu a PD-L-ului.
Credem că, dacă, Doamne ferește!, s-ar fi produs vreun eveniment la o altă ieșire din orașul Suceava, Poliția Rutieră nu ar fi putut interveni deoarece aproape toate mașinile din dotare se aflau la Adâncata.
Nu putem să nu remarcăm «grija» deosebită pe care ne-o poartă șefii județului, însă noi vom fi în continuare solidari cu toți lucrătorii din cadrul Ministerului de Interne cărora le-au fost tăiate aberant salariile și ne vom bate în continuare pentru drepturile lor”, a mai spus Milici.