Retragerea temporară din funcția de președinte executiv al PSD a fost un subiect la care președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, a început probabil să se gândească încă de acum câteva zile, când a declarat că nu va face acest gest pentru că nu i se pare corect și demn.
Și asta, pentru că, în materie de atitudine și conduită, i se pot reproșa îndreptățit multe, dar i se recunoaște calitatea de om politic abil, atât de colegi, cât și adversari. Politica fiind prin excelență mânuirea compromisului, Năstase a gândit că un asemenea gest va mai îndepărta spectrul unui viitor închis ca persoană publică.
A făcut-o și gândindu-se la faptul că începuse să fie izolat în PSD, ori singurătatea printre social-democrați este o stare riscantă, pe care nici măcar Ion Iliescu, singurul politician care a rămas instituție, deși staționează pe linia moartă aurită a „foștilor”, nu și-a permis-o.
Primită cu satisfacție abia disimulată de unii, retragerea sa nu înseamnă că, în prima zi fără „Năstase -numărul 2”, PSD își va rezolva mintenaș problemele de credibilitate, cauzate de metehnele și obiceiurile neortodoxe ale figurilor sale marcante.
De ceva vreme, evoluțiile sau involuțiile din PSD sunt privite de consumatorii de politică sau de simplii alegători ca un rezultat al baletului abrupt pe un ring de box. PSD a rămas un partid cețos, și din această pâclă mai răzbat, din când în când, strigăte de furie provocate de călcatul organizat pe bătături, de ghionturile prin locurile dureroase, dar unde nu rămân vânătăi și chiar de aruncatul prosopului în ring, când nu e cazul.
De cele mai multe ori mișcările din PSD au semănat mai curând cu pariurile făcute de suporterii luptelor de câini, decât cu confruntarea în limitele, și așa elastice, ale democrației.
Așa s-au pierdut pe drum revoluția binelui și încercările de reformare a partidului, iar promotorii lor au suferit metamorfoze curioase, tot în numele compromisului care i-a dat lui Adrian Năstase înțelepciunea din urmă.
Președintele PSD, Mircea Geoană, căruia nu prea i-a folosit grația diplomatică pentru a purta cu succes armura de cavaler al binelui sau măcar imaginea de băiat bun al unui partid controversat, a vorbit, cu o generozitate pe care și-o permite acum, despre curajul și demnitatea retragerii lui Adrian Năstase, precum și despre dimensiunea morală a evenimentului.
Să fi fost, printr-o simetrie ironică, vorba despre aceeași demnitate în numele căreia, acum câteva zile Năstase a declarat că nu se va retrage?
Este adevărat că politica nu e meserie de îngeri, însă PSD mai are mult de demonstrat că retragerile din prim-planul său au fost exclusiv de dragul moralei și remușcărilor conștiinței.
De asemenea, Năstase a vorbit despre faptul că partidul nu funcționează din pricina celor puse la cale în „bisericuțe” și că, de vreme ce și-a dovedit buna-credință prin retragere, s-a așteptat și la reciprocitate.
Nelson deMille, un scriitor american la modă acum douăzeci de ani, veteran al războiului din Vietnam, spunea că reciprocitatea este esența și condiția loaialității. Cine și cui i-a fost loial în mod dezinteresat în PSD a fost și este mai mult decât o întrebare filosofică.
Deocamdată, Adrian Năstase a rămas președinte al Camerei Deputaților. Deocamdată, se așteaptă Consiliul Național al PSD, din februarie.
De acum, Dan Mircea Popescu, un politician insipid, dar care a rezistat tuturor valurilor, a preluat atribuțiile de președinte executiv al PSD.
Până una-alta, Adrian Năstase a făcut o vizită matinală, înfruntând frigul dimineții, la DNA, ferit de ochii presei și de camerele de televiziune, iar Mircea Geoană a încercat să facă o demonstrație de autoritate, printr-o videoconferință convocată pe terenul fostului său coleg în ale șefiei social-democrate, însă acțiunea a fost anulată în ultimul moment.
Asta nu înseamnă, însă, că, de mâine, PSD se va schimba.
(Comentariu de Indira Crasnea)
