Reprezentanții PSD din Consiliul Local Suceava îi acuză pe consilierii PDL că în loc să se preocupe de rezolvarea problemei termoficării în municipiul reședință de județ continuă să promoveze „proiecte nelegale” pentru schimbarea din funcție a viceprimarului PSD Gavril Vîrvara. După ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, anulată din lipsă de cvorum, liderul grupului de consilieri ai PSD, Eugen Girigan, a ținut să precizeze că din expunerea de motive a celor două proiecte de hotărâre cu privire la schimbarea membrilor AGA la societățile ACET și TPL rezultă că a fost nevoie de o ședință extraordinară a deliberativului local numai pentru că „s-a înființat Alianța Creștin Liberală”. Eugen Girigan a spus că, din punctul de vedere al grupului PSD din Consiliul Local Suceava, acest lucru este nelegal.
„Nelegalitatea rezultă din faptul că în alegerile locale din anul 2012 am venit în fața electoratului sucevean ca membri și candidați a două formațiuni politice distincte – USL și respectiv PDL, iar USL nu a fost desființată din punct de vedere juridic la Tribunal și ca urmare un partid politic nu poate să facă parte din două alianțe în același timp”, a spus Girigan, care a adăugat că „noi considerăm că suntem în aceeași situație și în cazul propunerii insistente și nelegale de schimbare a viceprimarului Partidului Social Democrat. De altfel, conform art.94 din Legea 215/2001, reactualizată, o ședință extraordinară poate fi convocată «ori de câte ori este necesar…în cazuri excepționale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice»”.
Eugen Girigan a adăugat că, din punctul de vedere al consilierilor PSD din deliberativul local sucevean, „singurele calamități ale României în acest moment sunt Partidul Democrat Liberal și Traian Băsescu”.
Girigan a ținut să le reamintească sucevenilor că în data de 14 august 2014, întreg grupul de consilieri ai PDL a boicotat ședința Consiliului Local Suceava care avea pe ordinea de zi una din problematicile prioritare ale municipiului, și anume aceea a termoficării.
El a mai spus că la ședința din data de 18 august 2014, reprezentanții PDL din Consiliul Local Suceava nu au fost de acord cu aducerea ca prioritate pe ordinea de zi a problematicii termoficării sucevene, insistând pe „proiectele de hotărâre nelegale prezentate mai sus”.
„Având în vedere toate aceste lucruri, dar și o informație de ultimă oră potrivit căreia firma Thermonet ar aparține domnului Adriean Videanu, fiind condusă la nivel executiv de vicepreședintele PDL și consilier județean Vasile Ilie, consilierii locali ai PSD au constatat necesitatea verificării acestei situații. În acest sens solicităm secretarului municipiului Suceava să facă verificări pentru a vedea dacă există sau nu conflict de interese și intenția de a continua procedura de atribuire a serviciului de transport și distribuție a energiei termice în Suceava pe criterii politice”, a încheiat Eugen Girigan.