Boieri dumneavoastră, uitați, am ajuns s-o vedem și pe asta! Liviu Dragnea a devenit președintele PSD-ului. Interimar, ce-i drept, dar, de la toamnă, la congres, dacă își consolidează poziția, și o va face după cum îl știm, va fi lider al social-democraților pentru o lungă perioadă de timp. Mai rămâne de văzut cum se va soluționa dosarul “Referendum”, singurul element care-i poate da planurile peste cap.
Când Victor Ponta a demisionat din fruntea PSD, o cohortă de semne de întrebare bâzâia prin văzduhul patriei. “Ce l-o fi apucat pe premier?”, se întrebau atât simpatizanții, cât și cei care nu-l înghit pe șeful Guvernului. Încetul cu încetul, vălvătaia evenimentelor s-a mai potolit și, de după fumul gros ce se risipea, am început să înțelegem una, alta. Rămași fără căpetenie, social-democrații au organizat niște alegeri, să nu creadă poporul și dușmanii că statul pesedist a rămas fără câini. Pentru președinția interimară a formațiunii s-au aruncat în luptă Rovana Plumb și Liviu Dragnea, cel despre care, mai ieri, mulți spuneau că va fi tras pe linie moartă. Chiar dacă premierul și-a anunțat susținerea pentru doamna Plumb, greutatea voturilor, o greutate de plumb, tot pe bicepșii fostului vicepremier stătea, iar Dragnea a ridicat deasupra capului trofeul invizibil al competiției. Și uite-așa, boieri dumneavoastră, Liviu Dragnea ajunge jupânul interimar al PSD.
Analiștii au luat poziție de meditație, și-au atârnat batistuțele la buzunarul sacoului și s-au pus pe croșetat scenarii: Dragnea face blat cu Oprea, îl lasă pe premier, se înțelege bine cu Gorghiu, vă dați seama, centrifuga scenariilor s-a pus în funcțiune, de sar capacele liberale și social-democrate într-o sârbă istovitoare pentru orice creier de om întreg la minte. Dar să revenim, totuși, cu picioarele pe pământ pesedist.
Prin urmare, acum se poate aprecia cu precizie că Victor Ponta este izolat. Nu a mai făcut parte nici din fotografia de grup. Nu a așteptat nici sfârșitul ședinței. Văzând atmosfera din sală și-a dat seama că Rovana Plumb va pierde și a plecat înainte de vot. Un motiv în plus de speculații.
Pentru a salva măcar aparențele, Victor Ponta va trebui să demonstreze că este un prim-ministru cu mâna de fier. Un prim exemplu l-a și dat, cerându-i ministrului de Justiție să demisioneze dacă nu este capabil să tragă un semnal de alarmă în cazul violatorilor din Vaslui. Să fi fost deranjat de intenția ministrului Cazanciuc de a se înscrie în UNPR?
După anunțarea rezultatelor Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Valeriu Zgonea, pe scurt toate taberele, au apărut împreună pentru a arăta că în PSD există o singură tabără. Partidul pare să fie unit, dar depinde ce loc i se rezervă în această “unitate” lui Victor Ponta. Cine va fi recunoscut ca șef, Dragnea sau Ponta? Până la congresul din 16 noiembrie se pot întâmpla multe și pentru PSD urmează patru luni extrem de grele.